Zvonul că apa de la izvorul de la ieşirea din Mediaş spre Sibiu are proprietăţi neobișnuite a făcut deja vâlvă în oraș. Oamenii au dat buzna, autorităţile sunt în alertă, iar primele analize efectuate de Direcția de Sănătate Publică au confirmat deja că apa nu este una oarecare. La sfârșitul acestei săptămâni, la Mediaș va sosi, pentru a investiga izvorul miraculos, o echipă de cercetători britanici, căreia i se vor alătura specialiști din cadrul BOR, SPP, PSD, ASF, DNA și PLM.
Prezența permanentă a unui echipaj de-al Poliției Locale în vecinătatea izvorului le-a stârnit interesul jurnaliștilor Monitorului de Mediaș. După câteva zile în care am investigat ce se întâmplă acolo, am aflat că apa de la izvorul situat la ieşirea din Mediaş spre Sibiu are calităţi cu totul şi cu totul speciale. Cel puțin așa spun cei care o beau.
Situația este în atenția autorităţilor medieşene. Deși conducerea Primăriei a făcut tot posibilul să țină zvonurile sub control, marele secret a fost deconspirat. Surse din rândul municipalității au recunoscut neoficial faptul că apa de la izvorul de la ieşirea din Mediaş spre Sibiu are darul de a vindeca boli şi de a le limpezi mintea celor care o beau, astfel încât aceştia sunt capabili să acţioneze prompt și eficient în anumite situaţii de viaţă. Totodată, apa le aduce noroc celor care o consumă. „Cei de la Prefectură ne-au rugat să asigurăm paza sursei de apă, pentru a preveni o eventuală contaminare a ei de către anumite persoane răuvoitoare sau pur și simplu în necunoștință de cauză, cel puțin până se confirmă că este sau nu un izvor miraculos. În plus, există riscul ca oamenii să se îmbulzească acolo, să distrugă amenajările pe care noi le-am făcut recent, să se încaiere, ar fi dezastruos“, ne-a spus o persoană avizată din instituție.
Potrivit unor surse oficiale, apa de la izvor a fost supusă unor teste de laborator, asta după ce doi localnici care au băut apa respectivă acum două săptămâni au câştigat peste 10.000 de lei la pariuri sportive, în doar câteva ore. Ulterior, o pensionară din cartierul Vitrometan a povestit că a băut apă din acelaşi izvor și, la scurt timp, i s-a vindecat o boală mai veche de piele. Deşi autorităţile locale au încercat să ţină secrete aceste întâmplări, pentru a nu crea agitație în orașm zvonul a circulat, astfel încât mai mulţi medieşeni au luat în ultimele zile bidoane cu apă de la izvorul din buza pădurii, iar rezultatele n-au întârziat să apară: unii susţin că au primit moşteniri de la rude din străinătate, alţii că au avut succes în dragoste sau chiar că au beneficiat de scutiri de la plata ratelor la bancă. „Deocamdată nu ne putem pronunţa, e adevărat că au fost făcute teste ce confirmă faptul că apa are o compoziţie deosebită. Vom face mai multe teste, dar deja am luat în considerare că am putea împrejmui acest loc, pentru a-l include în lista obiectivelor turistice ale oraşului”, au explicat surse anonime din administraţia medieşeană, contactate de reporterii Monitorului de Mediaș.
Toate drepturile asupra materialului aparţin redacţiei, care vă aminteşte cu acest prilej să luaţi în considerare că astăzi este 1 Aprilie. Vă dorim să aveţi o primăvară frumoasă!