Liberalii medieşeni au aniversat, duminica trecută, 140 de ani de la înfiinţarea partidului.
Cu acest prilej, s-a desfăşurat o conferinţă ştiinţifică la Sala Traube, care s-a bucurat de participarea unor personalități din mediul academic, ce au susţinut o serie de prelegeri. În cadrul evenimentului au fost prezentate teme precum „Viziuni asupra modernizării României în doctrina liberală“, „Figuri istorice de liberali în Transilvania interbelică“ sau „Liberalism, unitate în diversitate“. „Organizaţia locală a PNL Mediaş a aniversat 140 de ani de liberalism în România. Cu această ocazie, am organizat un eveniment format din mai multe acţiuni. Mai exact, a avut loc o conferinţă ştiinţifică, lansarea cărţii «Partidul Naţional Liberal. Gheorghe I. Brătianu», scrisă de Gabriela Gruber, şi un concert intitulat «Vă place tango?», cu Analia Selis acompaniată de chitaristul Julio Santillan şi violoncelistul Răzvan Suma“, a precizat George Petrescu, copreşedintele PNL Mediaş. (A.P.)