Staţia regională de epurare a apelor uzate şi-a deschis porţile pentru elevi.
Autor: Alex PÎNTEA
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, operatorul de apă şi apă uzată, Apa Târnavei Mari, a organizat un eveniment dedicat elevilor din ciclul primar și gimnazial din Mediaş. Peste 200 de copii de la școlile gimnaziale din oraș au trecut pragul staţiei de epurare. Evenimentul a avut ca scop educarea tinerilor în vederea protejării mediului înconjurător, prin accentuarea importanței păstrării curate a cursurilor de apă, a canalizării menajere și prin conștientizarea lor cu privire la costurile ridicate ale întreținerii sistemelor de canalizare.
Lecţie deschisă
Turul staţiei s-a făcut în grupuri organizate, vizitatorii fiind însoţiţi de reprezentanţi ai operatorului. Aceştia le-au explicat procesul de epurare al apelor uzate, de la intrarea în stație până la deversarea în emisar, râul Târnava Mare. „Noua generaţie trebuie să fie educată din punct de vedere al mediului de pe alte poziţii şi trebuie să ajungem la o anumită civilizaţie în ceea ce priveşte utilizarea resurselor de apă, calitatea apei uzate pe care o deversăm şi, până la urmă, tot ceea ce înseamnă calitatea acestui serviciu. Tocmai acesta a fost şi motivul pentru care i-am invitat la staţia de epurare, este locul în care se curăţă de fapt toate dejecţiile care apar în apă în urma utilizării ei. Suntem în punctul în care tocmai acest lucru se întâmplă, armonizarea activităţii cotidiene a locuitorilor cu mediul ambiant. Este nevoie ca, pe viitor, noua generaţie să fie educată într-un alt spirit, să înţeleagă care este relaţia noastră cu mediul şi că trebuie să ne aflăm mereu într-o poziţie de protecţie faţă de acest element vital pentru locuitorii planetei”, a explicat Virgil Bucşe, directorul general al societăţii Apa Târnavei Mari.
Staţie modernizată
Noua staţie de epurare a fost reabilitată şi extinsă în cadrul lucrărilor aferente Proiectului POS Mediu, Axa prioritară I, „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita, Dumbrăveni, județul Sibiu”, cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. Staţia are trei trepte de epurare și este complet automatizată. Pentru medieșeni, punerea în funcțiune a noii stații a însemnat conformarea cu standardele de epurare ale Directivei 91/271/CEE, respectiv îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardului de viaţă.