Costel Totan este noul copreşedinte al PNL Mediaş. Acesta a declarat că vrea să schimbe în bine faţa oraşului şi că, probabil, Gheorghe Roman - demisionat din PSD la sfârşitul săptămânii trecute - va fi candidatul dreptei pentru Primărie. Anunțul nu este pe placul colegilor săi din vechiul PDL.
Autor: Alex PÎNTEA
Apele încep să se agite pe eşichierul politic medieşean, cu mai puţin de un an înainte de alegerile locale din iunie 2016. Teodor Neamţu şi George Petrescu au fost obligaţi de statul partidului să renunţe la funcţiile de conducere din cadrul organizaţiei, iar locurile lor au fost luate de Dan Voinea, respectiv Costel Totan.
Vrea o schimbare
Liberal cu acte-n regulă de aproximativ doi ani, Costel Totan este directorul sucursalei Romgaz Mediaș. El a explicat că a intrat în politică pentru că nu îi place cum arată Mediaşului şi vrea să schimbe în bine faţa oraşului. Totan a mai anunțat că se mută din Mediaş dacă până în 2020 oraşul nu va fi cel mai frumos din România. „Eu am intrat în partid din cauza stării de fapt a orașului: nu îmi place cum arată acesta. Dacă mă ajută medieșenii, vă promit că, în mandatul următorului primar, Mediașul va fi cel mai frumos oraș din țara românească. Dacă nu va fi așa, mă mut din Mediaș!“, susține el.
Pe mâna lui Roman
Totan a mai dezvăluit, într-o conferință de presă, că probabil deputatul Gheorghe Roman va fi candidatul dreptei pentru Primăria Mediaş. „Nu vreau să intru în divergențe cu Partidul Social Democrat. De când am intrat în partid, pot să vă spun că am avut mai multe discuții cu senatorul Viorel Arcaș. Încerc să lămuresc problemele și să tragem în aceeași direcție pentru oraș. Viorel Arcaș este un om deschis. Părerea mea este că Gheorghe Roman a luat o decizie foarte bună și probabil că va candida la Primărie din partea dreptei“, a arătat copreşedintele PNL Mediaş.
Doi candidaţi înscrişi
Punctul de vedere al lui Totan nu este împărtăşit de colegul său din conducerea partidului. Dan Voinea susține că nu s-a discutat în cadrul partidului despre o candidatură a lui Gheorghe Roman pentru fotoliul de primar. Acesta a explicat că a demarat un program de pregătire a campaniei electorale şi se va face un sondaj de opinie telefonic în perioada următoare. De asemenea, Voinea afirmă că PNL Mediaş are deja doi candidaţi înscrişi în cursa internă pentru fotoliul de primar.
De ce a plecat din PSD?
La sfârşitul săptămânii trecute, deputatul Gheorghe Roman a demisionat din Partidul Social-Democrat și a votat moţiunea de cenzură a Partidului Naţional Liberal. „În 2012, am candidat ca independent pentru funcția de primar al municipiului Mediaş, când am obținut peste 30% din voturile oamenilor. Guvernul USL le-a promis medieşenilor, prin mine, că se va realiza centura ocolitoare a oraşului. Un parlamentar poate să sancționeze un guvern doar atunci când există moțiune de cenzură. Preşedintele Iohannis își dorește un alt guvern. Nu pot decât să fiu alături de oamenii care m-au votat din colegiu. În consecinţă, mi-am dat demisia din PSD. Îmi doresc ca gestul meu să fie înţeles de medieşeni“, a menționat Roman.