Atleţii medieşeni au o vară plină de competiţii. Peter Herman va reprezenta municipiul Mediaş şi România la Festivalul Olimpic al Tineretului European, competiţia care se va desfăşura în perioada 26 iulie – 1 august, în capitala Georgiei. Medieșeanul va concura în proba de 3.000 de metri. „La sfârşitul acestei luni, Peter Herman va pleca în Georgia, la Tbilisi, unde va participa la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Eu spun că este un pas foarte important pentru el. La fiecare ediţie a acestei competiţii am reuşit să calificăm cel puţin un copil. La Trabzon, în Turcia, au fost două fete, Dana Loghin şi Anca Bunea care au venit pe locul I, respectiv II. Peter Herman este şi el pe val şi eu sunt convins că nu va dezamăgi, el îşi doreşte foarte mult să participe la această competiţie şi prin prisma faptului că se desfăşoară sub egida Comitetului Olimpic“, a declarat antrenorul Vasile Herman. Ulterior acestei competiţii, Iulia Zudor şi Rareş Şerban vor participa la selecţia pentru Campionatele Mondiale care se vor desfăşura în Noua Zeelandă. (A.P.)