marți, 14 iulie 2015

Publicat la 7/14/2015 12:04:00 p.m. de Anonim

Rezultate bune la Jocurile Internaţionale ale Copiilor

Delegaţia Mediaşului s-a întors de la Jocurile Internaţionale ale Copiilor cu o medalie de bronz şi un loc 5 la tenis de câmp, dar şi cu rezultate bune la fotbal, respectiv atletism.


Autor: Alex PÎNTEA

16 sportivi au reprezentat municipiul de pe Târnava Mare la competiţia desfăşurată anul acesta la Alkmaar, în Olanda. Raluca Floca Oprea şi Mara Anastasia Iliescu au obţinut cele mai bune rezultate ale Mediaşului la ediţia din acest an a competiţiei. Prima a reuşit să câştige medalia de bronz, iar cea de-a doua s-a clasat pe poziţia a V-a. La atletism, sportivii medieşeni au obţinut un loc IX şi un loc XI, iar echipa de fotbal s-a clasat pe poziţia a noua din 37. 

Herman, în comisia tehnică

„Mediaşul a fost reprezentat, anul acesta, la trei discipline sportive, atletism, fotbal şi tenis de câmp. Rezultatele obţinute au fost unele bune, chiar foarte bune la tenis. Vreau să reamintesc că Mediaşul este şi membru al Comitetului Jocurilor Internaţionale ale Copiilor, astfel că am avut şi întâlniri cu staff-ul de conducere, în cadrul cărora am făcut lobby pentru cooptarea antrenorului Vasile Herman în comisia tehnică a acestor jocuri. Evident, urmează să facem şi demersurile necesare pentru asta“, a declarat primarul Teodor Neamţu, cel care a condus delegaţia municipiului de pe Târnava Mare în Olanda. Ediţia din acest an a Jocurilor Internaţionale ale Copiilor s-a desfăşurat în perioada 24-29 iunie în localitatea Alkmaar.
    Trimite prin e-mail