Ghinionul a lovit gospodăria unui localnic din comuna Bruiu. Șura acestuia și 24 de baloți de fân au ars, aseară, iar pompierii spun că de vină ar putea fi chiar neglijența proprietarului. În cursul serii de ieri, 30 iunie, în jurul orei 22.25, echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Cpt. Dumitru Croitoru» al judeţului Sibiu, în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Bruiu, au intervenit în localitatea Bruiu pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la o şură. Din cercetările efectuate după finalizarea intervenției, s-a stabilit faptul că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza utilizării focului deschis în spații deschise. În urma incendiului, au ars acoperișul şurii, structura din lemn a acestuia și 24 baloți de fân", a anunțat căpitanul Bianca Sabău, purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu. (A.L.)