miercuri, 19 august 2015

Publicat la 8/19/2015 07:25:00 p.m. de Anonim

Biblioteca, deschisă la voluntariat

Peste 700 de voluntari au „testat”, în ultimele nouă luni, 16 biblioteci publice din ţară, printre care s-a numărat și cea din Mediaş, în cadrul proiectului „Raftul cu iniţiativă”.


Autor: Aurelian LUNGU

Totul a devenit posibil cu sprijinul oferit de Pro Vobis - Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat - pe parcursul unui an sub formă de consultanţă personalizată, training, instrumente, setarea de niveluri de performanţă şi facilitarea de networking profesional, bibliotecarii au dobândit încrederea şi abilităţile necesare. La final de proiect, profesionalismul bibliotecilor în implicarea voluntarilor a fost evaluat pe baza unor niveluri de performanță. Astfel, au fost acordate patru distincţii de Bibliotecă V Matură, nouă de Super Bibliotecă V (una la Mediaș), nivelul maxim de Bibliotecă V Expertă fiind acordat bibliotecilor din Vrancea, Pietrari şi Cluj.

Activități comunitare

Din mai 2014 până în iulie 2015, printre programele implementate de biblioteci s-au numărat: activităţi în spitale de pediatrie în beneficiul micuţilor internaţi, amenajarea de spaţii de lectură în aer liber, de servicii de împrumut de jucării sau de împrumut la domiciliu pentru persoane care nu se pot deplasa, campanii de promovare a lecturii şi a unor cauze sociale şi ecologice, derularea unor serii de cursuri variate pentru cetățeni, de la limbi străine la cursuri de fotografie, reciclare, creativitate sau gestionarea relațiilor cu copiii, organizarea de cluburi pentru adolescenţi, pentru părinţi sau chiar pentru persoane afectate de cancer, promovarea lecturii în spații neconvenționale şi multe altele.

Șapte promotori

Voluntarii s-au implicat în activităţi care de care mai diverse, au dăruit, au învăţat şi s-au descoperit pe ei înşişi. Majoritatea sunt liceeni, însă nici adulţii sau pensionarele nu s-au putut abţine să nu se alăture la gaşca de voluntari de la bibliotecă. „Proiectul «Raftul cu inițiativă» și programul de voluntariat «Voluntarii cărților din bibliotecă» l-am promovat în două județe: Sibiu și Brașov. Am vorbit despre voluntariat împreună cu echipa de voluntari medieșeni celor 17 biblioteci: Sibiu, Brașov, Făgăraș, Agnita, Copșa Mică, Ațel, Micăsasa, Valea Viilor, Șeica Mică, Biertan, Dârlos, Hârșeni, Mândra, bibliotecile școlare Valea Viilor și Hârșeni și bibliotecile ONG-urilor Fundația Tineri pentru Misiune și Fundația AVE. Am întâlnit 30 de bibliotecari motivați să se implice în programe de voluntariat și peste 100 de persoane care sunt prieteni ai cărții. Le-am povestit cât de important este să fii creativ, să crești tineri voluntari în bibliotecă, să le dezvolți aptitudinile, să le dăruiești timp și energie pentru a prinde aripi și pentru a cuPRINDE inițiativa. Le-am împărtășit din experiența mea și din informațiile primite de la ProVobis și le-am dăruit materiale pentru a realiza mici puncte informative despre voluntariat în biblioteci. A fost un drum greu, cu urcușuri și coborâri, însă cu mari realizări“, mărturisește Antonela Sofia Barbu, de la Biblioteca Municipală „St. L. Roth“ Mediaș, unul din cei șapte promotori ai proiectului.
    Trimite prin e-mail