Societatea Apa Târnavei Mari va demara, cel mai probabil anul viitor, un studiu de fezabilitate şi un proiect care vizează întreţinerea şi reabilitarea cursurilor pâraielor din oraş.
Autor: Alex PÎNTEA
Virgil BUCȘE |
Compania recunoaște că a primit numeroase sesizări din partea unor medieşeni care locuiesc în diferite zone ale oraşului şi susţine că doreşte să rezolve această problemă. Un exemplu concret este canalul de scurgere al pârâului Wevern, care este degradat, iar locuitorii din această zonă au probleme la fiecare ploaie mai puternică. Situaţia nu este una singulară la nivelul oraşului, existând probleme în toate zonele traversate de pâraie.
Imposibil pe fonduri europene
„În general, sunt probleme cu aceste pâraie necadastrate care nu sunt în administrarea Apelor Române, ci în cea municipală. Acestea sunt prin spatele curţilor, cu locuri foarte greu accesibile pentru întreţinere. Mai mult, gardurile oamenilor sunt foarte aproape de pâraie şi este aproape imposibil de a interveni. În consecinţă, întreţinerea şi reabilitarea acestora presupune un proiect mai amplu, inclusiv pe partea de patrimoniu şi de proprietatea terenurilor. Noi avem în program realizarea unui studiu de fezabilitate şi al unui proiect pentru aceste pâraie care probabil va demara anul viitor, după care vom încerca să găsim surse de finanţare, deoarece nu sunt eligibile pe Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi în general pe fonduri europene. Poate găsim o altă sursă. Dacă nu, trebuie să vedem cum va putea suporta bugetul local o asemenea investiţie“, a precizat Virgil Bucşe, directorul general al operatorului de apă şi apă uzată.