Medieșeanca Raluca Floca Oprea, pregătită de antrenorul Cristi Luca, a câştigat anul acesta două titluri naţionale şi a obţinut mai multe locuri I la turnee internaţionale, atât la simplu, cât şi la dublu. Seria de rezultate foarte bune a propulsat-o pe poziţia a treia la nivel naţional, respectiv pe locul 28 în Europa la categoria sa de vârstă.
Ultima performanţă obţinută de jucătoarea medieșeancă a fost câştigarea Campionatului Naţional pe echipe, desfăşurat zilele trecute la Târgu-Jiu, asta cu toate că a evoluat accidentată.
Monitorul de Mediaș: Când ai pus prima dată mâna pe racheta de tenis?
Raluca Floca Oprea: La 5 ani şi jumătate am intrat în contact prima dată cu tenisul. Părinţii mei doreau ca eu să fac sport şi mi-am ales tenisul. Am început chiar cu antrenorul meu de acum, Cristi Luca. Mi-a plăcut foarte mult şi am vrut să continui. La început, când pierdeam, eram supărată, dar apoi am început să mă maturizez, să înţeleg că este doar un joc.
Monitorul de Mediaș: Când ai început să participi la competiţii, la diverse turnee?
Raluca Floca Oprea: În plan internaţional am început să joc la 12 ani, iar la turnee naţionale am început să merg de la 7-8 ani.
Monitorul de Mediaș: Este 2015 cel mai bun an al tău de până acum?
Raluca Floca Oprea: Eu spun că da. Anul acesta am câştigat două medalii naţionale, am participat la Jocurile Internaţionale ale Elevilor din Olanda, unde am luat singura medalie a Mediaşului, cea de bronz. A fost o experienţă foarte frumoasă. Condiţiile au fost, oarecum, mai rele decât în altă parte, dar am reuşit să mă adaptez foarte bine. Am stat în nişte corturi, era frig, dormeam cu două treninguri pe noi, duşurile erau departe de noi, transportul dura destul de mult…
Monitorul de Mediaș: Au urmat apoi mai multe turnee internaţionale cu rezultate foarte bune.
Raluca Floca Oprea: Într-adevăr, am fost mai întâi la trei turnee foarte bune în Austria, două de 14 şi unul de 16 ani. La primul turneu am obţinut locul I la individual şi locul al III-lea în proba de dublu. La cel de-al doilea turneu am obţinut locul III la dublu, iar la turneul de 16 ani am luat din nou locul I la simplu, iar la dublu nu am apucat să joc, pentru că a urmat un turneu în Grecia şi m-am grăbit să ajung acolo. Am reuşit să câştig locul I la dublu, iar la simplu am părăsit competiţia destul de repede, din păcate. Nu m-am simţit foarte bine, am avut presiunea că sunt favorita 1 şi am jucat încordată, nu m-am regăsit eu în teren.
Monitorul de Mediaș: Titlul naţional pe echipe de la Târgu-Jiu are o poveste interesantă. Ai jucat accidentată şi totuşi ai câştigat. Cum a fost, mai exact?
Raluca Floca Oprea: În semifinală m-am accidentat. Am câştigat primul set şi aveam 5-1 în al doilea. Am avut două mingi de meci pe care nu le-am fructificat, iar apoi am călcat strâmb, mi s-a umflat glezna şi a durat cam zece minute până am reuşit să intru din nou pe teren să joc. Am încercat să forţez mult prin lovituri, pentru că nu puteam alerga, nu mă puteam mişca aşa cum trebuia. Am reuşit totuşi să câştig meciul, iar după aceea au intrat fetele în teren, m-au luat în braţe şi mi-au spus că le-am salvat. A doua zi, am jucat finala cu bandaje care mi-au ţinut glezna şi am reuşit să câştig.
Monitorul de Mediaș: Cum îţi faci strategia pentru un meci? Mizezi mereu pe forţa ta de joc?
Raluca Floca Oprea: Nu tot timpul merge jocul în forţă. Sunt unele adversare cu care trebuie să variezi mult, să schimbi ritmul. Depinde de fiecare adversar şi trebuie să te adaptezi la jocul lui şi să găseşti soluţiile cele mai bune.
Monitorul de Mediaș: Ce gândeşte o jucătoare în timpul unui meci? Ce se întâmplă, spre exemplu, atunci când nu reuşeşti să îţi faci serviciul?
Raluca Floca Oprea: Nu ştiu, mă gândesc. Încerc să îmi dau seama ce am făcut la antrenament, de ce am greşit serviciul. Între puncte, înainte de serviciu, mă gândesc ce ar trebui să fac, ce trebuie să schimb pentru a-mi intra din nou serviciul. Acum depinde şi de presiune, pe mine cel puţin asta mă trage cel mai mult în jos la anumite meciuri, presiunea. Îmi blochează mâna, pur şi simplu. Trăind meciul, e greu. Îţi doreşti foarte mult să câştigi, iar dacă adversara e şi favorită sau tu eşti favorită există o anumită presiune.
Monitorul de Mediaș: Ce se întâmplă atunci când ajungi într-o finală şi întâlneşti o jucătoare pe care tu o cunoşti foarte bine şi e prietenă cu tine?
Raluca Floca Oprea: Pe teren, nu contează cine e pe partea cealaltă. Trebuie să îţi faci tu jocul, să te simţi bine, să încerci să legi cât mai multe schimburi, să îţi dai seama de jocul adversarului, să faci tot posibilul să câştigi, iar apoi pot reveni prieteniile.
Monitorul de Mediaș: Ai o jucătoare pe care o urmăreşti, un model?
Raluca Floca Oprea: Da, îmi place Garbine Muguruza foarte, foarte mult. Stilul ei de joc îmi place. Este tot aşa ca şi al meu, în forţă. Îmi place cum gândeşte, strategia ei. Încerc să fur câte ceva de la jucătoarele mari, strategiile lor, cum se comportă în teren.
Monitorul de Mediaș: Poţi să îţi faci o strategie de la începutul unui meci? Nu vin pe moment astfel de lucruri?
Raluca Floca Oprea: Vin pe moment, doar că depinde şi de modul în care vezi jocul. Asta se dezvoltă în timp, urmărind meciuri. Oricum, în meci încerc să fiu doar eu, mingea, racheta şi să îmi fac jocul, să mă gândesc la mine, indiferent cine este în faţa mea, ce adversar e. Cea mai mare luptă e cu mine însămi. Eu trebuie să mă simt bine, să fiu bine psihic, să îmi găsesc eu soluţiile şi va fi bine.
Monitorul de Mediaș: Care este sacrificiul cel mai mare pe care trebuie să îl faci?
Raluca Floca Oprea: Sunt multe. Nu pot să fac şi tenis şi şcoală la nivelul la care mi-aş dori. Sacrificiile foarte mari sunt şi la şcoală, pentru că am un program foarte încărcat. Merg la antrenamente, vin acasă să scriu, dimineaţa mă trezesc devreme, la ora 6, să învăţ dacă am ceva teste. Acum, eu mi-am ales să merg pe tenis, să fac ceea ce îmi doresc, iar la şcoală… cum pot. Nu pot să le fac pe amândouă la nivelul maxim. Am vorbit cu părinţii, cu antrenorul şi a trebuit să aleg. Era foarte obositor şi nu reuşeam să mă impart între ele.
Monitorul de Mediaș: Cum arată o zi din viaţa ta?
Raluca Floca Oprea: Merg la şcoală, apoi acasă, mă odihnesc puţin pentru antrenament, merg apoi la antrenament şi mă întorc seara destul de târziu, mă apuc de învăţat, de teme… Sâmbătă am antrenament, iar duminica mai am liber uneori, dar asta depinde. Mai fac, pentru recuperarea mea, masaj sau bazin. Toate acestea se întâmplă atunci când nu sunt în turnee, iar anul acesta am fost aproape permanent plecată. Anul acesta cred că am avut aproape 70 de meciuri internaţionale.
Monitorul de Mediaș: Ce îţi propui pentru perioada următoare?
Raluca Floca Oprea: Obiectivul meu principal este să fiu sănătoasă, aptă de antrenamente, de turnee, iar apoi îmi doresc foarte mult să încep şi turneele ITF până la 18 ani, asta cât se poate de repede.
A consemnat Alex PÎNTEA