joi, 11 februarie 2016

Publicat la 2/11/2016 11:30:00 a.m. de Anonim

Incident şocant la Blăjel


Un copil de doar 4 ani a fost găsit pe marginea Drumului Naţional 14, la ieşirea din Blăjel spre Mediaş.

La sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce se afla într-o patrulare de rutină într-o parcare situată la aproximativ 3 km de ieşirea din comuna Blăjel, un poliţist din cadrul Postului de Poliție Bazna a observat pe marginea șoselei un copil singur, care alerga dintr-o parte în alta, inclusiv pe partea carosabilă. Băieţelul era îmbrăcat sumar, îi era frig şi nu putea oferi detalii despre părinți sau despre domiciliu. Polițistul a preluat copilul și l-a transportat la sediul Poliției municipiului Mediaş, unde au demarat activitățile specifice de identificare atât a sa, cât și a părinților.De asemenea, au fost sesizaţi şi reprezentanţii Direcției de Asistență Socială Mediaş. „În urma verificărilor efectuate, în scurt timp s-a reușit identificarea tutorelui legal, bunica minorului, domiciliată în localitatea Blăjel, la o distanță de aproximativ 6 km față de locul unde a fost găsit copilul. Se pare că, în timp ce bunica era plecată să aducă lemne, copilul a fost lăsat în grija altor două minore, părăsind domiciliul fără știrea acestora. După ce s-a întors acasa, bunica a observat lipsa copilului și a plecat în căutarea lui, dar fără să anunțe dispariția lui autorităților“, a precizat subcomisarul Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu. Bătrâna a fost sancţionată de către poliţişti pentru nesupravegherea minorului. (A.P.)
    Trimite prin e-mail