Povești de dragoste sub Turnul Trompeţilor

Patimi, rivalităţi, jurăminte, comploturi, iubiri împlinite sau eșuate au existat de când e lumea şi pământul, iar Mediaşul nu face excepţie. De-a lungul secolelor, zidurile cetăţii au văzut de toate, iar sub umbra Turnului Trompeţilor s-au legat şi s-au dezlegat destine. Medieşenii de ieri şi de alaltăieri au scris poveşti care au agitat apele în epocă şi care fac şi azi deliciul celor care le descoperă printre rânduri. Familii celebre - Heydendorff, Hannenheim, Binder -, dar şi Turnul Trompeţilor, Hala Negoţ, toate sunt cuprinse într-o poveste cu iz de amor, o pagină din istoria burgului.

Autor: Milu OLTEAN

Cu siguranţă că poveştile de amor din secolele trecute ar fi făcut azi deliciul presei mondene, iar personajele ar fi fost întoarse pe toate părţile şi analizate din toate perspectivele. Pentru că nu vorbim de personaje obscure, ci de medieşeni proveniţi din familii nobile, puternice şi care şi-au pus din plin amprenta pe istoria Mediaşului şi chiar a Transilvaniei. Iubiri au fost dintotdeauna, iar Turnul Trompeţilor chiar a fost martorul tăcut al unor întâmplări de pomină petrecute între zidurile cetăţii. Băieţi din familii puternice şi influente precum Heydendorff, fete frumoase şi bogate din familia Hannenheim sau din familii mai modeste, ca a muzicantului Binder, au trăit idile, au împlinit iubiri, poveştile reale sau romanţate fiind parte din istoria oraşului.

O familie influentă 

Vreme de două secole, istoria Mediaşului a fost marcată de puternica şi influenta familie Heydendorff, descendentă a vechii familii Conrad von Heydendorff, cu rădăcini în zona Reghinului Săsesc şi mai apoi a Bistriţei. Istoria familiei pe aceste meleaguri începe la mijlocul secolului al XVII-lea, când Samuel Conrad s-a mutat la Mediaş cu familia sa. Ulterior, parcursul său în burgul de pe Târnave este unul de excepţie, acesta fiind primar al oraşului şi scaunului Mediaş. Aşa cum consemnează dr. Constantin Ittu în volumul „Tainele Bibliotecii Brukenthal“ (Sibiu, 2015), la 27 martie 1696 împăratul Leopold I l-a inclus pe Conrad în nobilimea Sfântului Imperiu Romano-German, înnobilându-l cu titlul de „von Heydendorff“ şi confirmându-i totodată dreptul la vechea stemă a familiei. Samuel Conrad von Heydendorff a fost căsătorit de două ori, prima dată cu Ana, fiica preotului din Şoala, soţie care i-a murit în 1692. Cu Ana, Conrad a avut doi băieţi şi două fete, cea mai mică, Susanna, fiind mama baronului Samuel von Brukenthal. A doua soţie a lui Conrad a fost Margaretha, fiica preotului din Aţel, din această căsătorie rezultând o fată şi trei băieţi, cel mai mic, Daniel Conrad, fiind fondatorul liniei cadete. Timp de 200 de ani, descendenţii lui Conrad, atât din linia principală, cât şi din cea cadetă, au ocupat funcţii cu greutate în Mediaş, fiind consilieri orăşenești, juzi regali sau primari, dar şi în administraţia provincială, ajungând în Universitatea Săsească, organul suprem de conducere al saşilor transilvăneni, precum şi în Dieta Transilvaniei.

O iubire imposibilă

Într-un material intitulat „Aspecte din viaţa cotidiană a familiei Conrad von Heydendorff“ al dr. Gudrun-Liane Ittu, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, apărut în 2008 în volumul „Comunicări ştiinţifice VII“, este consemnat faptul că o serie dintre bărbaţii familiei Heydendorff au avut o existenţă zbuciumată, care le-a marcat destinul. Una dintre poveşti este cea a lui Carl von Heydendorff, fiu al lui Daniel Conrad, consemnată în corespondenţa familiei. Astfel, pe când avea 19 ani şi era elev la gimnaziul din Mediaş, Carl a început să meargă la ore de muzică în casa muzicantului Binder. Acolo a cunoscut-o pe fiica muzicantului, Annemarie Binder, căreia i-a căzut în mreje. Între cei doi tineri s-a înfiripat o poveste de dragoste veritabilă şi cu ajutorul mamei fetei, dar ascunsă de ochii familiei tânărului Carl. Cum familia Binder nu avea o reputaţie prea bună, iar diferenţa socială dintre cele două familii era mare, o căsătorie între Carl şi Annemarie nici nu putea fi luată în calcul, în ciuda iubirii mistuitoare. „Aflat la Sibiu, Carl îi scrie lui Annemarie la 5 septembrie 1754, jurându-i dragoste şi credinţă veşnică şi făcând aluzie la «cele mai fericite clipe din viaţa lui», trăite de epistolier cu Annemarie în urmă cu exact două săptămâni“, consemnează dr. Gudrun-Liane Ittu.

Fuga de acasă

În focul iubirii, Carl şi Annemarie îşi fac planuri de viitor şi pun la cale o „evadare“ în doi din cetatea Mediaşului, de lângă familie. Astfel, şi-au început aventura în seara de 21 octombrie 1754, când au ajuns cu poştalionul la Sibiu şi mai apoi la Braşov. De acolo şi-au continuat aventura spre Ţara Românească, iar la Prejmer chiar au avut o tentativă de a convinge preotul din localitate să le oficieze căsătoria. Invocând lipsa acordului părinţilor, preotul i-a trimis la plimbare, astfel că tinerii şi-au continuat drumul spre Pasul Oituz. Intrată în alertă, familia Heydendorff a plecat în căutarea „amorezilor“, tinerii fiind prinși în 26 octombrie. Fata a fost predată familiei sale, în timp ce tânărul Carl a fost închis la primăria din Braşov, unde a rămas până pe 13 noiembrie. Ulterior a fost dus „la Nocrich, în casa unchiului său, judele regal Michael von Brukenthal, părintele guvernatorului de mai târziu. La Nocrich a fost tratat foarte bine, asemenea unui bolnav, sperându-se că «ochii care nu se văd se uit㻓, a relatat dr. Gudrun-Liane Ittu.

Şantaj amoros

În pericol de a pierde „lozul cel mare“, familia Binder nu se dă deloc bătută, iar Annemarie, însoţită de mama sa, îi face o vizită lui Carl, chiar la Nocrich. Sub ochii galeşi ai iubitei, Carl cedează şi scrie o promisiune cu propriul sânge, prin care îşi ia angajamentul să o ia pe fată de soţie. Acest document va fi folosit de familia Binder pentru a-l da pe tânărul naiv în judecată. Între ciocan şi nicovală, între presiunea familiei sale şi cea a iubitei, Carl alegea calea armelor şi se înrolează în regimentul Waldeck, care peste puţină vreme avea să părăsească Transilvania. Astfel, procesul devine inutil, prin lipsa pârâtului. Totuşi, în 26 mai 1755, Carl avea să-i scrie o scrisoare fostei iubite. „Carl îi scrie lui Annemarie, reproşându-i că mama ei s-ar fi comportat ca o proxenetă, mijlocindu-le întâlnirile într-o cameră separată, unde le-a creat «posibilitatea ca acolo să se întâmple lucruri nepermise»“, consemnează dr. Ittu. Demn de remarcat este faptul că, în urma acestui incident amoros petrecut în tinereţe, Carl nu se va mai căsători niciodată. În schimb, face o carieră de excepţie în armată, ajungând la gradul de general.

Heydendorff vs. Hannenheim

De probleme în dragoste n-a scăpat nici fratele mai mare al lui Carl, Michael von Heydendorff senior, cel care avea să ţină un jurnal cu însemnări zilnice, un document deosebit de valoros pentru cercetări asupra spiritului vremii. În Mediaşul de la jumătatea secolului al XVIII-lea, familiile Heydendorff şi Hannenheim erau puternice şi influente, dar, din anumite motive, nu se înţelegeau. Orgolii, patimi, cine ştie? Într-o scrisoare din 6 aprilie 1758, Michael îi relatează fratelui, avansat între timp la gradul de sublocotenent, necazurile sale, legat de neputinţa de a lua în căsătorie pe juna Susanna, din familia Hannenheim, din cauza neînţelegerilor dintre cele două familii. Din fericire, în câteva luni, relaţiile dintre cele două mari familii s-au mai armonizat, astfel că Michael s-a căsătorit cu iubita sa. „Cititorul de azi al epistolelor bărbaţilor familiei Heydendorff rămâne surprins de francheţea cu care aceştia îşi verbalizau sentimentele, fie tristeţea sau deznădejdea, fie dragostea arzătoare. Disperarea lui Michael, care suspina după Susanna, s-a transformat, curând, în bucurie, deoarece, familiile s-au împăcat. În aceste condiţii, n-a mai existat nici un impediment, iar căsătoria s-a oficiat la 6 septembrie 1758“, relatează dr. Gudrun-Liane Ittu, care spune că mariajul celor doi a fost unul fericit, în ciuda faptului că povestea lor a pornit amintind de Romeo și Julieta.

Michael Conrad von Heydendorff a fost, ani îndelungaţi, primar al Mediaşului natal. A ajuns apoi, în perioada iosefină, consilier la Curtea de Apel din Sibiu, fiind, mai bine de o jumătate de secol, unul dintre cei mai influenţi membri ai comunităţii săseşti în Universitatea Săsească și în Dieta Transilvaniei, ulterior membru al Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice. A fost răsplătit de suveran cu demnitatea de Cavaler al Ordinului Leopold.

Iubiri romanţate

Dincolo de poveştile înregistrate în documente, Mediaşul are şi o serie de poveşti intrate în folclorul locului. Că au fost sau n-au fost adevărate, poate nici nu mai contează, dar cu siguranță păstrează un sâmbure de adevăr şi dau farmec cetăţii Mediaşului. Astfel, în volumul „Mediaş - o istorie romanţată“, al istoricului medieşean George Togan, găsim povestea supraînălţării Turnului Trompeţilor, poveste care are la mijloc tot fete frumoase şi iubiri pătimaşe. Se spune că turnul ar fi ieşit înclinat, din cauză că, atunci când l-au construit, meşterii erau mai tot timpul cu ochii după fetele frumoase din cetate. Iar cum Mediaşul avea cu ce se lăuda, a ieşit ce-a ieşit! George Togan completează: „Când turnul a fost terminat gata, sta înclinat peste Primărie, clădirea Muzeului de azi. Primarul, senatorii şi centumvirii au ieşit în piaţă la sfat. După mai multă chibzuiri, s-a hotărât ca vârful turnului să fie legat cu o funie şi tras înspre Uliţa Barajului. Locuitorii s-au opintit din puteri. Tocmai când turnul sta drept, a trecut o fată frumoasă pe lângă primar, de care s-a îndrăgostit foc şi a uitat să mai strige: «Destul!». Locuitorii au mai tras o dată de funie şi de atunci Turnul Trompeţilor, asemenea celui din Pisa, stă înclinat spre Uliţa Barajului“, povesteşte Togan. 

Hala Negoţ, în calea iubirii

În Piaţa Regele Ferdinand a existat până în 1875 o hală de comerţ, unde breslele îşi vindeau produsele. În faţa Halei Negoţ se pare că se afla şi stâlpul infamiei. Povestea spune că hala a fost ridicată undeva în secolele XVII-XVIII, de către primarul de atunci al oraşului. Acesta nu ar fi fost de acord ca fiica sa să cocheteze cu un tânăr aflat în cealaltă parte a pieţei centrale, drept pentru care le-a obturat amorezilor vederea de la geam, printr-o construcţie. Tot în cartea sa, Togan povesteşte că „Hala de mărfuri a fost construită în piaţă în urma unei duioase poveşti de dragoste între doi tineri patricieni. Părinţii lor se duşmăneau de moarte, dar tinerii continuau să cocheteze din ferestre. Fata primarului von Hannenheim nu vroia să se mărite, numai cu acela pe care îl iubea, tânărul von Heydendorff. Atunci, primarul a hotărât ca să puie un zid despărţitor între ei şi a ordonat să fie construită hala de mărfuri“. Să fie tinerii Michael şi Sussana, să fie alţii? Cine ştie. Cert e că povestea a dăinuit, în ciuda edificiului care n-a trecut proba timpului.   

Samuel von Brukenthal, medieşean după mamă

Din prima căsătorie a lui Samuel Conrad von Heydendorff, cu Anna, s-au născut doi băieţi şi două fete, cea mai mică dintre fete fiind Susanna, mama viitorului guvernator al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal. Susanna Conrad von Heydendorf s-a căsătorit în 1705 cu Michael Breckner von Brukenthal şi din căsătoria lor s-a născut, în 26 iulie 1721, la Nocrich, Samuel, viitorul baron von Brukenthal şi guvernator al Transilvaniei. Numele de botez l-a primit după bunicul matern, de la Mediaş.

„Intervenţii“ pentru rude

Aşa cum este consemnat în studiile dr. Constantin Ittu şi dr. Gudrun-Liane Ittu, având în vedere legăturile de rudenie între Samuel von Brukenthal, care ajunsese consilier aulic la Viena, şi verii de la Mediaş, Samuel era adesea solicitat să-şi ajute neamurile ca să obţină vreun post în burgul de pe Târnava Mare. Aşa cum reiese dintr-o epistolă, Brukenthal este uşor sarcastic şi îi sfătuieşte să nu rămână la Mediaş, ci să tindă mai sus, spre alte poziţii în administraţia provinciei. „Mediaşul este un oraş prea mic pentru a-i avansa pe toţi Heydendorff-ii în aşa fel încât toată lumea să fie mulţumită şi fără ca rudele să-şi bareze drumul, ceea ce poate duce la animozităţi în sânul familiei“, le scria Brukenthal rudelor sale de la Mediaş.