Andreea Dragoman este un adevărat ambasador pentru Mediaş şi pentru România, prin prisma rezultatelor excepţionale la competiţiile naţionale şi internaţionale de tenis de masă. Cu graţia unei balerine, nervii tari ai unui aviator, forţa unei explozii şi precizia unui ceas elveţian, medieşeanca atacă marea performanţă. În sala de tenis a clubului Romgaz de pe strada Gravorilor, sub mâinile unor antrenori pricepuţi, se întâmplă adevărate minuni.
Autor: Milu OLTEAN
În Occident, copiii sunt crescuţi în centre speciale de tenis de masă, unde deprind jocul şi tehnica. Investiţii, bugete uriaşe. Evident că la noi nu-i aşa. Totuși, medieşeanca Andreea Dragoman luptă pentru supremaţie în Europa. În inima României, la Mediaş, pe strada Gravorilor, la sala de tenis de masă a clubului Romgaz, minunile devin posibile. Cu antrenori dedicaţi, muncă şi mult suflet. La 15 ani, Andreea este deja o mare speranţă a tenisului de masă românesc, o mândrie pentru club, oraş şi pentru toţi românii.
Primii paşi
La sală se aprind luminile, apoi se aude doar ţăcănitul mingii. Aici se află şi Andreea Dragoman, elevă în clasa a IX-a la liceul „Axente Sever“. Sportiva de excepţie îmblânzeşte mica minge de plastic cum vrea ea şi o trimite în puncte fixe cu precizia unui ceas elveţian, desenând cu paleta în aer cu o graţie de balerină. Se joacă, pluteşte, dezmiardă mingea sau o trosneşte cu forţă incredibilă. E o încântare s-o priveşti jucând pe fata care are deja un palmares impresionant. Dar cum a început totul? „Aveam 6 ani şi jumătate, eram la grădiniţă şi a venit tata să mă ia acasă. La poartă stătea dl. profesor Vaida, cu invitaţiile, să venim la sală să jucăm tenis. Nu ştiam nimic despre tenisul de masă, dar am mers. Mi-a plăcut, a fost aşa, o joacă. Am ajuns acasă şi tata mi-a spus că trebuie să merg şi a doua zi şi a treia”, şi-a adus aminte Andreea. Campioana îşi aminteşte primele antrenamente şi de „ritualul” repetat de antrenorul Gheorghe Vaida. „Mă ducea dl. profesor la robot şi mă ţinea de mână. Au fost nenumărate ore, trebuia să ne înveţe să lovim corect. Munceşti, înveţi să loveşti. Aşa au fost primele antrenamente, efort, muncă, dar şi distracţie”, ne-a spus Andreea.
Explozie în Croaţia
Primul examen trecut cu brio a fost la 8 ani, când a intrat în concursul Top 12 la categoria 8-10 ani. Andreea s-a dus direct pe podium, pe locul III, în faţa unor jucătoare mai mari. Faţă de campionatul naţional, unde se joacă în sistem eliminator, la concursurile Top joacă cei mai bine clasaţi la categoriile lor de vârstă, fiecare cu fiecare, aşa că meciurile sunt cu adevărat tari. „Eram micuţă, cu doar un an de antrenament, nu ştiam ce e competiţia. Am încercat să fac ceea ce făcusem la antrenamente, ce îmi spunea dl. profesor. A fost un rezultat extraordinar, am simţit că sunt pe un drum bun”, s-a destăinuit Andreea. Explozia s-a produs peste doi ani, la Openul Croaţiei, competiţie de tradiţie. Acolo s-a jucat pe 52 de mese, în competiţie fiind peste 800 de copii. Andreea a concurat atât la individual, cât şi la echipe. La echipe au câştigat fetele de la Romgaz Mediaş, iar finala la individual s-a desfăşurat între două medieşence: Andreea Dragoman şi Denisa Baltag. A câştigat Andreea. „A fost total diferit faţă de ce văzusem, de ce ştiam. Era o competiţie foarte mare şi am avut mari emoţii. Dar, în acelaşi timp, eram stăpână pe ceea ce lucrasem la antrenamente şi aşteptam să intru la masă, să joc. Aveam emoţii, dar ştiam de ce sunt acolo: să joc şi să câştig”, ne-a spus Andreea.
O zi de campion
Se trezește la 6 şi un sfert, merge la şcoală până la orele 12 sau 13. „Apoi am antrenament, stau la sală până în jurul orelor 15. Merg acasă, îmi pregătesc temele şi învăţa pentru a doua zi, la şcoală. La orele 17 sunt înapoi la sală, până la orele 20. Când ajung acasă, nu se mai pune problema să mai pierd vremea. Eventual mai stau puţin pe telefon şi mă pun în pat”, îşi descrie ziua campioana. De ieşit nu prea are timp, poate aşa mai rar alături de colegele de la tenis. „Ritmul e greu, nu-i simplu să faci două antrenamente pe zi, să mergi la competiţii, să te împarţi între şcoală şi antrenamente. Faptul că am avut rezultate şi că am devenit cunoscută, prin tenis, mi-a dat un imbold şi sunt foarte motivată. Nu simt presiune, ci vreau să obţin rezultate cât mai bune”, s-a confesat sportiva.
„Prietena mea, modelul meu”
Modelul medieşencei în tenis este Bernadette Szőcs, o sportivă puţin mai mare, componentă a echipei naţionale şi care joacă pentru un club din Franţa. Andreea apreciază la colega sa mai mare spiritul de luptă şi jocul. „Suntem prietene, ne cunoaştem bine. A avut rezultate foarte bune, e în echipa naţională de senioare, are un joc foarte bun. Este o luptătoare. Am văzut-o jucând, m-a văzut şi ea pe mine. M-a încurajat şi chiar mi-a dat sfaturi: mi-a spus să nu renunţ niciodată indiferent de scor, să nu-mi pierd concentrarea, să lupt pentru fiecare punct”, ne-a mărturisit Andreea.
Smiley antistres, familia creşte energia
Presiunea la competiţii e mare, iar fiecare sportiv are metodele lui de a se relaxa. Andreea obişnuieşte să se detaşeze punându-şi căştile pe urechi. „Înainte de meci ascult muzică. Nu am preferinţe, ascult cu plăcere şi Jason Derulo, dar şi Smiley. Muzica mă deconectează de tensiunea şi stresul competiţiei”, spune sportiva. Aceasta ne-a mai spus că vorbeşte cu familia sa destul de des, chiar şi în timpul concursurilor, pentru că cei de acasă sunt cei mai mari susţinători ai ei. „Se uită la meciuri online pe internet. Pe mine mă încurajează să-i aud la telefon pe ai mei, nu îmi transmit deloc emoţii. Cel mai mult mă încurajează tata, chiar acum la turneul din Bahrain, n-am vorbit vreo 5 zile, el e plecat în Anglia, lucrează acolo. Am vorbit cu mama şi i-am spus să-i transmită să mă sune, că am meci şi am nevoie să mă încurajeze”, ne-a spus Andreea.
La trântă cu performanţa
Andreea Dragoman spune că n-a ţinut socoteala turneelor sau a jocurilor, dar mărturie a performanţelor ei sunt cele peste 100 de medalii şi peste 50 de trofee. Fiecare trofeu a însemnat un concurs, toate medaliile şi cupele reprezintă paşi spre marea performanţă. Şi când te gândeşti că mai sunt şi competiţii ratate, la care nu s-au obţinut clasări pe podium... „Mă gândesc la viitor şi după ce împlinesc 18 ani şi termin liceul, planurile mele sunt să plec în altă ţară, unde să joc pentru un alt club. În străinătate sunt multe meciuri tari cu cele mai bune jucătoare, dar nu trebuie ignorată nici latura materială. Mi-ar plăcea să ajung în Franţa sau Austria, pentru că acolo sunt multe jucătoare de top şi vreau să joc cu cele mai bune”, conchide Andreea.
Gheorghe VAIDA | antrenor: „De la început i-am remarcat talentul. Ea simţea foarte bine efectul imprimat de adversar. Am pornit cu Andreea loviturile cu efect, pe care cu alţii le-am început mult mai târziu. Am lucrat intens, iar explozia ei a venit în mod natural. A fost mereu acolo, s-a luptat cu cei buni, cu cele mai mari decât ea, iar la 14 ani s-a trezit că le bate pe toate fetele din ţară, junioare şi senioare. Anul trecut a fost anul ei, la Top 12 junioare a luat locul II, după colega ei de la Slatina, Adina Diaconu, ambele fiind primele în clasamentul european. De asemenea, a bătut toate senioarele la Cupa României. La categoria junioare, Andreea este pe locul 2 în clasamentul european.”
Trend ascendent
An după an, Andreea a colecţionat titluri naţionale şi europene, medalii şi trofee, fiind o adevărată stea în devenire. „Talentul a adus-o aici, dublat de munca foarte serioasă la antrenamente. La minicadete, a fost dublă campioană europeană. La cadete, a fost campioană europeană, acum la junioare este pe locul 2. Pentru mine nu este o surpriză că a ajuns în vârf, este rezultatul muncii, al efortului şi al talentului şlefuit şi muncit. La Topuri, concursurile cele mai tari, Andreea a câştigat Top 16 la minicadete 2 ani la rând, iar la Top 10 la cadete a câştigat 2 ani la rând. Cred că sunt puţine jucătoare în Europa care să aibă în palmares o asemenea realizare. Nici jucătoarele cele mai bune de la noi din ţară n-au avut de mici rezultatele acestea extraordinare”, arată antrenorul Gheorghe Vaida.
Andreea DRAGOMAN | sportivă: „E un sport care-mi place foarte mult. Dacă n-aş face tenis, nici nu ştiu ce aş putea face. Aşa văd lucrurile acum. E o componentă foarte importantă din viaţa mea. Dincolo de joc, de spectacolul pe care-l văd spectatorii, e muncă, antrenament. Progresezi doar dacă munceşti foarte mult, dacă înveţi din fiecare experienţă. Dacă n-aş fi făcut tenis? Poate aş fi ales un sport de echipă, handbal sau baschet.”
