EDITORIAL | Voluntari. Pentru că vor!

Cei mai vârstnici îşi aduc aminte bine de „munca voluntară” din comunism. O adunare în faţa blocului, la măturat aleile, plantat panseluţe, vopsit gardul şi văruit pomii. Nu că trebuie, dar să fie. La final, o şeptică între vecini, o bârfă şi-o berică şi toată lumea e mulţumită. Mai pitim un strop de vopsea, mai punem deoparte o pensulă, un cui, o sfoară... Voluntar, desigur.

„Ne mai întreabă unii, alţii: «dar vouă ce vă iese, câţi bani luaţi, ce avantaje aveţi?»“. E greu să creadă că venim aici în mod voluntar, pentru că vrem să ne ajutăm semenii”, mi-au spus tinerii care sunt voluntari la SMURD Copşa Mică. Asta spune multe despre percepţia pe care încă o au românii despre voluntari şi voluntariat. Adică, în general, e greu de înţeles cum cineva se poate implica într-o activitate fără a trage foloase, fără a şterpeli ceva de pe acolo, fără a se învârti de vreo combinaţie. Că doar nu faci ceva de unde nu câştigi nimic. Mi se pare că plătim, cu vârf şi îndesat, tribut unor metehne pe care perioada comunistă (şi nu numai) le-a încrustat adânc în ADN-ul nostru, iar suspiciunea asta bolnăvicioasă că n-ai cum să faci ceva, dacă nu iese nimic, pare că îşi continuă existenţa fără niciun fel de problemă. Pentru că, nu-i aşa, cei mai mulţi „se bagă”, doar dacă „pică” oareşce. Aşa face statul, aşa fac oamenii. Peste graniţe voluntariatul are valenţe sociale recunoscute şi apreciate de toată lumea, iar tinerii chiar aleg să se implice în tot felul de acţiuni menite nu să le umple conturile şi buzunarele, ci să servească unor scopuri nobile. Iar dacă le îmbunătăţesc experienţa de viaţă, percepţiile asupra unor categorii sau fenomene sociale, cu atât mai bine. Aş îndrăzni să spun că, în lumea civilizată, voluntariatul reprezintă o extensie a activităţilor rutiniere, iar într-o evaluare a unui CV care cuprinde o serie de activităţi de voluntariat, acestea ar cântări foarte greu în favoarea candidatului. Iar voluntariatul se face pe bune, fără ocolişuri, fără şmecherie, fără dedicaţii şi învârteli. Nu ca pe meleagurile mioritice, unde în multe cazuri se face voluntariat, cu titlu de onoare, în timpul orelor de serviciu sau se eliberează la cerere tot soiul de adeverinţe de voluntar, în virtutea inerţiei. Cunosc tineri nemţi care au făcut voluntariat în Argentina, vreme de un an de zile, timp în care nu s-au îmbogăţit în euro, ci s-au îmbogăţit sufleteşte. Cu masa şi cazarea asigurate, tinerii au fost parte a unor programe sociale menite a-i învăţa pe copiii din cartierele sărace să practice diferite sporturi. Dincolo de şansa de a aduce normalitatea în zone defavorizate, cred că statul german pune un accent enorm pentru a le arăta tinerilor voluntari şi o altă faţetă a lumii, reuşind în acelaşi timp să-i facă mai responsabili, să aibă compasiune şi înţelegere pentru cei mai puţin norocoşi. Iar exemplele despre voluntari şi voluntariat în lumea civilizată pot continua. Vorbim de state în care voluntariatul este încurajat şi plasat într-o componentă socială activă, care are un rol bine determinat, fiind importantă. La noi, ca la noi. Mă bucur atunci când în noianul de anomalii care plutesc în derivă prin minunata noastră patrie întâlnesc şi lucruri normale, precum tineri care fac voluntariat pe bune. E o rază de speranţă, un pai prin care încă se poate respira normalitate, chiar dacă suntem sub apă cu totul. „Vrem să ne ajutăm semenii”. Un punct de plecare. Respect!