„SMURD vine şi dă viaţă!“ Salvatorii voluntari își împărtășesc poveștile pentru cititorii Monitorului de Mediaș | EXCLUSIVITATE

De mai bine de șase ani, a devenit deja o obişnuinţă ca voluntarii să vină alături de marea familie numită SMURD Copşa Mică. Tineri, implicaţi şi entuziaşti, dornici să dea o mână de ajutor, să le facă bine semenilor aflaţi în nevoie, să înveţe, să împartă bucuriile şi necazurile unii cu alţii, voluntarii sunt parte a echipajului SMURD care pleacă în intervenţii. Poveştile lor sunt emoţionante şi toţi sunt convinşi că viitorul lor este legat de medicina de urgenţă. Mai mult decât atât, vorbesc cu mândrie despre echipaj, munca lor şi comunitatea pe care o reprezintă.

Autor: Milu OLTEAN

Nu-i puţin lucru să te înscrii într-un program de voluntariat şi să-ţi asumi responsabilităţi, să respecţi reguli clare şi un program fix. Iar dacă vorbim de voluntariat în cadrul SMURD, chiar că nu-i loc de glumă sau joacă, pentru că „îngerii în roş şi alb” şi-au câştigat demult respectul comunităţilor pentru munca serioasă şi devotamentul pus în salvarea de vieţi. Voluntarii nu sunt menajaţi deloc, ci sunt integraţi în familie, puşi la treabă şi învăţaţi cu responsabilităţile şi lucrul sub presiune. De regulă, Ei sunt aleşi în urma unor examene riguroase, dintre elevii sau studenţii de la şcoli cu profil sanitar, iar mulţi dintre cei care au făcut voluntariat alături de „smurdiştii” de la Copşa lucrează deja în cadrul unor echipaje de profil. Iar cei care azi sunt voluntari nici nu se gândesc la o altă carieră, decât aceea în medicina de urgenţă. E o plăcere să stai să-i asculţi, într-un moment de respiro, pe voluntari, care vorbesc cu pasiune despre munca lor, despre experienţele lor, despre oamenii pe care i-au îngrijit, despre comunitate şi despre drumul lor în viaţă.

Colegi cu diriginta

Diana Şerban are 19 ani şi este din Mediaş, acolo unde urmează cursurile Şcolii Postliceale „Alma Mater”, profilul asistent medical generalist, anul I. Din luna noiembrie a anului trecut, Diana este voluntar la SMURD Copşa Mică, pentru că şi-a dorit dintotdeauna să ajute oamenii. Dar a văzut voluntariatul şi ca pe o bună oportunitate de a învăţa lucruri noi şi de a strânge experienţă. Aşa că n-a stat deloc pe gânduri când s-a ivit ocazia, mai ales că diriginta de la şcoală era angajata SMURD Copşa Mică și apăruse posibilitatea să devină colege, în afara şcolii. „Doamna dirigintă Casandra Irimie ne-a vorbit despre această opţiune. Apoi au venit la şcoală băieţii de la SMURD pentru un curs de primul ajutor şi ne-au spus din nou de posibilitatea de a deveni voluntar. Eu mi-am dorit din prima şi am încercat. Mie întotdeauna mi-a plăcut să ajut oamenii şi cred că, printr-o astfel de muncă, chiar pot să-i ajut. O astfel de perioadă contează foarte mult pentru experienţă, pentru a putea să înveţi să vezi cu ochii tăi ce înseamnă medicina de urgenţă. În luna noiembrie a anului trecut, am fost primită în program, asta după un proces de selecţie care a constat în două examene, unul teoretic şi unul practic. Au fost examene complexe, dar m-am descurcat foarte bine şi aşa am început voluntariatul la SMURD Copşa Mică”, ne-a povestit Diana.

Record: 408 km într-o zi

Începutul a fost greu, îşi aduce aminte Diana, pentru că a trebuit să se obişnuiască să muncească alături de noi colegi şi să înveţe că SMURD înseamnă reguli şi responsabilitate. Dar, dincolo de asta, e o responsabilitate foarte mare şi trebuie să înveţi să te obişnuieşti cu asta. Primul caz la care Diana a mers alături de echipaj a fost la Şoroştin, iar tânăra îşi aminteşte că a avut emoţii mari. „Am avut un gol în stomac. Când auzeam sirena era, aşa, o senzaţie aparte, deja pulsa adrenalina. Am ajuns la pacient, era vorba de o persoană cu stare febrilă. Ca voluntari, avem anumite atribuţii, facem anumite operaţiuni sub supravegherea şi îndrumarea echipajului, dar vreau să spun că suntem parte integrantă din echipă. Nu suntem cocoloşiţi și nici daţi la o parte. Muncim cot la cot alături de colegi, bineînţeles, în măsura competenţelor noastre, suntem parte din echipa care merge la intervenţie”, se mândrește Diana Şerban. Fata este mândră de munca pe care o face în cadrul familiei SMURD, unde a bifat mai bine de 50 de intervenţii în teren, de când este voluntar. Ba mai mult, Diana a făcut parte din echipajul de la Copşa Mică, deţinător al recordului pe secţie de kilometri parcurşi într-o zi. „Cel mai mult am avut 11 intervenţii într-o zi, atunci am făcut şi 408 km alături de colegi. E o experienţă extraordinară, au fost cazuri diverse. Această perioadă a avut şi momente grele, dar şi momente frumoase. Cel mai mult, pot să spun, mi-a plăcut zâmbetul oamenilor trataţi şi al aparţinătorilor, atunci când am intervenit cu succes. Nimic nu se compară cu senzaţia pe care o ai când vezi mulţumirea din ochii oamenilor, când ştii că ai făcut bine! Vreau din tot sufletul să merg pe această linie, nici nu mă gândesc să renunţ şi mi-aş dori să am o slujbă în cadrul unui echipaj SMURD atunci când voi termina şcoala”, mărturisește medieșeanca. 

N-a crezut, dar a rămas

La 27 de ani, Andrei Şofalvi este coleg cu Diana la „Alma Mater” în Mediaş şi a ajuns, la fel ca ea, voluntar în SMURD Copşa Mică. S-a înscris pe lista celor care doreau să facă voluntariat, a dat examenele, le-a trecut şi a început treaba. „Mi-a plăcut de la bun început, pentru că aici am întâlnit colegi extraordinari, oameni de caracter, de la care ai ce să înveţi, oameni dorinici să te înveţe şi să te ajute. Nici nu m-am gândit că n-aş putea rămâne! Mi-am dorit să fiu voluntar pentru a ajuta oamenii, pentru a face bine, dar şi pentru a acumula experienţă, pentru a învăţa ce înseamnă această muncă”, s-a destăinuit Andrei. Tot pe linia confidenţelor, voluntarul spune că nu şi-a imaginat în urmă cu un an că va putea face o astfel de muncă. „Nu mă vedeam făcând asta, dar acum, nici nu cred că aş mai putea face altceva. Această muncă e parte din mine. Înainte îmi era milă de oamenii în suferinţă şi mă gândeam la durerea lor. Acum văd lucrurile altfel, am compasiune şi mi-e milă, dar în acelaşi timp îmi doresc să le iau suferinţa. Am învăţat să trec peste emoţie şi să fiu de ajutor pentru a le face bine celor care au nevoie”, arată Andrei.

Reguli şi proceduri într-o mare familie

Tânărul voluntar vorbeşte cu drag despre munca sa. Cel mai mult, în tot acest timp, l-au impresionat colegii săi, pe care-i apreciază în mod deosebit şi de la care învaţă în fiecare zi. Mai mult decât atât, Andrei poartă în suflet bucuria din ochii persoanelor care au fost ajutate în situaţii grele. „E un sentiment incredibil, simţi şi tu o stare de bine, o mulţumire. Au fost multe momente de care îmi aduc aminte. De pildă, mi-a fost greu să văd cazuri de bătrâni bătuţi de copiii lor, e greu să vezi persoane neajutorate de peste 80 de ani... ceva urât. Dar în balanţă pui cazurile rezolvate şi bucuria sinceră din ochii oamenilor. Capeţi putere să treci peste orice atunci când ştii că ai făcut bine”, crede voluntarul. Este clar că SMURD este un sistem în care primează disciplina, există o serie de proceduri şi reguli pe care trebuie să le cunoşti şi să le respecţi. Dacă vrei să urmezi această cale trebuie să te integrezi, iar, pentru Andrei, regulile au devenit fireşti. „Vorbim de reguli care, până la urmă, salvează vieţi, acest aspect este foarte important. Nu e vorba de joacă, nu ne distrăm, e vorba de disciplină, seriozitate şi implicare. Mie nu mi s-a părut greu să mă integrez, ba chiar pot spune că am făcut cu multă pasiune tot ceea ce am făcut. Din punctul meu de vedere, cei care lucrează pentru SMURD au nevoie de un suflet mare, de curaj, de încredere. De multe ori, mergi la un caz şi îţi pui viaţa în pericol. Se poate întâmpla orice, pot fi explozii, pot fi alte situaţii periculoase... Suntem tot timpul conştienţi de alegerea noastră, e una în care de multe ori eşti în situaţii limită pe care trebuie să le depăşeşti. Cred că viitorul meu e legat de medicina de uregenţă, eu aşa mă văd. Nu mă văd în afara ţării, ci mă văd lucrând aici, în România, în cadrul unui echipaj SMURD”, ne-a spus Andrei Şofalvi. 

Cu drag de oameni

Ioana Plăiaş are 27 de ani şi este din Mediaş, colegă în anul I la „Alma Mater” cu Diana şi Andrei. „Îmi aduc aminte că, atunci când am fost întrebaţi cine vrea să fie voluntar, am ridicat vreo trei mâini! Mi-am dorit foarte tare să vin. Înainte să urmez profilul de asistent medical generalist am avut un respect şi o admiraţie pentru SMURD. Am simţit întotdeauna că locul meu ar putea fi alături de oameni care ajută, de oameni care fac bine pentru semenii lor. Am văzut voluntariatul la SMURD ca pe o provocare, de a demonstra că locul meu e aici”, se entuziasmează Ioana. Nu-şi mai aduce aminte de prima intervenţie pe teren alături de echipajul SMURD, dar ţine minte bucuria din ochii celor ajutaţi la nevoie. „Știu când am mers prima dată la un accident alături de echipaj. Aveam mari emoţii, îmi zbura inima afară din piept, iar în minte mi se derula filmul la ceea ce trebuie să fac. Să fiu acolo, să pun mâna acolo, să fac una, să fac alta, mi se derula în minte ceea ce aveam de făcut. Au fost momente de bucurie incredibilă, atunci când ai făcut ceva bine. E extraordinar! Am fost odată la o bătrânică, iar după intervenţie m-a prins de mână, s-a uitat cu o privire senină în ochii mei şi mi-a spus că-mi mulţumeşte mult. Nu se compară cu nimic aceste momente”, crede Ioana. 

Voluntariatul, o mândrie

Ioana n-a simţit cum a trecut timpul din noiembrie şi până azi, pentru că perioada de voluntariat a fost una intensă, alături de colegi extraordinari. Nici nu-şi aminteşte să fi fost ceva din cale-afară de greu, pentru că a făcut totul cu sufletul şi cu mare drag. Tânăra voluntară consideră că e foarte important ca oricine să se implice în voluntariat, activitate care poate aduce bucurii şi o mândrie aparte. „E o mândrie să fii voluntar. Eu chiar aş încuraja pe toată lumea să se implice şi pe cât mai mulţi tineri să fie voluntari. Sunt foarte multe satisfacţii şi personale, pentru că tu, ca om, faci lucruri bune, dar şi profesional, pentru că acumulezi experienţe noi. Eu am avut o şansă extraordinară că am ajuns aici şi mă bucur foarte mult pentru toate experienţele. Visul meu e să lucrez la SMURD, iar într-un viitor CV cred că această perioadă de voluntariat în cadrul acestui serviciu chiar va conta foarte mult”, conchide Ioana Plăiaş.

Mai puternică, mai încrezătoare

Irina Gurdiş are 23 de ani, vine din Republica Moldova şi învață în anul II la „Alma Mater”, profil asistent medical generalist. A fost voluntar la SMURD Copşa Mică şi anul trecut, iar odată luat „microbul”, n-a mai putut sta deoparte. Motivaţia ei pentru a fi voluntar este simplă, dar plină de sens: „Am vrut să mă călesc. Sunt o fire mai emotivă, mai sensibilă, iar SMURD presupune şi o anumită doză de militărie, de rigoare şi ordine. M-am gândit că SMURD mă poate ajuta să-mi controlez emoţiile, să-mi depăşesc limitele, m-ar putea ajuta să fiu mai puternică din toate punctele de vedere, emoţional, sufleteşte... Într-adevăr, la început mi-a fost greu, pentru că a trebuit să mă adaptez, dar apoi totul a devenit uşor. Am avut norocul să fiu înconjurată de oameni buni, de o echipă extraordinară, care e mereu alături de tine. Nu vorbesc doar de calitatea umană, ci şi de cea profesională, sunt oameni foarte bine pregătiţi, de la care ai ce să înveţi, dar mai ales sunt oameni generoşi care chiar sunt dornici să te înveţe. Am găsit o adevărată familie, aici, la SMURD Copşa Mică”, recunoaște Irina.

Priviţi cu respect

Basarabeanca este mândră de faptul că face parte din familia SMURD şi că „smurdiştii” sunt priviţi cu respect oriunde, atât în comunitate, cât şi în ţară. Mai mult decât atât, oamenii au încredere în echipajul care şi-a demonstrat de atâtea ori utilitatea. „Lumea parcă simte că, atunci când vine SMURD-ul că i se ia o piatră de pe inimă, parcă SMURD vine şi dă viaţă. Am simţit de multe ori sentimentul acela de uşurare al oamenilor, care de multe ori simt că dacă vine SMURD, gata, se vor pune pe picioare. Aşteptările sunt mari, dar aceste aşteptări din partea oamenilor creează şi o presiune, pe care înveţi s-o depăşeşti cu timpul, cu experienţa”, crede voluntara. Aceasta face practică şi la Spitalul Mediaş, la Terapie Intensivă, iar pentru viitor se gândeşte la o carieră în medicina de urgenţă. „La SMURD văd pacientul încă de acasă, de unde este preluat, dar ajung să văd pacienţi şi la Terapie Intensivă. Pentru mine e o experienţă extraordinară, iar gândul meu e să continui mai departe tot în această zonă. Pentru mine, medicina de urgenţă înseamnă că eşti mereu în priză, că nu te plictiseşti, dacă pot să spun aşa. Poţi să fii şi asistent la un cabinet medical, desigur că e nevoie de oameni care fac asta, dar, dacă vrei adrenalină şi acţiune, atunci mergi spre medicina de urgenţă”, crede Irina Gurdiş.

Sacrificii

Tura de lucru a „smurdiştilor” angajaţi este de 24 de ore, cu 72 de ore pauză, iar programul voluntarilor este în limita timpului disponibil. În realitate, timpul disponibil se pliază exact pe tura de 24 de ore, adică voluntarii stau alături de echipajul SMURD Copşa Mică o tură întreagă. Nu li se pare că fac lucruri extraordinare, dar sunt tare mândri de ceea ce fac. Andrei face şcoală, lucrează ca ospătar la un restaurant din oraş, dar asta nu-l împiedică să fie la datorie la SMURD. Nici Irina nu se plânge, deşi este prezentă la cursurile de la şcoală, face practică la Spitalul Mediaş şi muncește cot la cot cu colegii mai experimentați la Copșa Mică. „Pentru noi este o mare bucurie că programul de voluntariat de la SMURD Copşa Mică are deja continuitate de mai bine de șase ani, iar marea satisfacţie este că deja peste 30 de voluntari au fost parte a programului nostru. Mulţi dintre ei sunt deja în sistem, în sensul că lucrează la echipaje SMURD. Cred că este o activitate benefică, atât pentru noi, cât şi pentru comunitate, precum şi pentru tinerii care aleg să fie voluntari şi care se pot pune în slujba comunităţii, acumulând în acelaşi timp cunoştinţe şi experienţă”, apreciază Dan Ioan Vasiu, șeful SVSU Copşa Mică.

Voluntari SMURD Copşa Mică 2016

• Irina Gurdiş

• Cristian Fluture

• Daniel Morar

• Andrei Şofalvi

• Alisa Lăcătuş

• Ioana Plăiaş

• Diana Şerban

• Vasile Bleahu