miercuri, 20 iulie 2016

Publicat la 7/20/2016 08:08:00 p.m. de Anonim

Funcționarii au renunţat, deocamdată, la proteste


Angajaţii Primăriei Mediaş nu au mai intrat, ieri, în grevă generală.



Autor: Alex PÎNTEA

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație a decis să renunţe la greva generală pe termen nelimitat, care urma să se desfăşoare marți, 19 iulie. Conducerea Federației s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute cu vicepremierul Vasile Dâncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, și au convenit asupra unui parteneriat pentru analizarea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică locală. 

Ramură prioritară

Potrivit parteneriatului încheiat între părţi, reprezentanții Federației vor participa la grupurile de lucru ale Guvernului care elaborează Legea pentru salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În cadrul construcției acestei legi, Guvernul României va lua în discuție posibilitatea ca administrația publică locală să fie considerată ramură prioritară, pentru reducerea discrepanțelor salariale dintre angajații care își desfășoară activitatea în consiliile judetene sau primării și celelalte categorii de bugetari. 

Normă de hrană, dar vouchere condiţionate

În ceea ce privește acordarea normei de hrană și a voucherelor de vacanță pentru toți salariații din administrația publică locală, Executivul va iniția discuțiile cu Ministerul Finanțelor Publice, pe baza mai multor principii. Astfel, norma de hrană se va acorda tuturor salariaților din administrația publică locală, în limita bugetelor aprobate, iar acordarea voucherelelor de vacanță va fi condiționată de îndeplinirea unor criterii de performanță. Liderii sindicali vor fi invitați să participe la discuțiile cu Ministerul Finanțelor inițiate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu termen de finalitate în luna septembrie.

Proteste suspendate

În urma discuțiilor și a celor stabilite cu vicepremierul României, Federația Națională a Sindicatelor din Administrație a suspendat astfel greva generală pe perioadă nedeterminată programată a fi declanșată începând cu data de 19 iulie. În cazul în care angajamentele Guvernului României din acordul convenit la sfârșitul săptămânii trecute, precum și termenele de soluționare a acestora nu vor fi respectate, sindicaliștii din administrația publică locală vor relua acțiunile de protest.
    Trimite prin e-mail