„A fost un suflet frumos, bun. Un om modest, un mare actor”, a spus despre el, plângând, Marcel Părău, interpret de muzică populară, unul din prietenii din copilărie al lui Gyuri. Și interpreta și compozitoarea de muzică ușoară Elena Cârstea, prietena sa din copilărie, a fost prezentă astăzi, acasă, la Agnita, alături de Gyuri. Ea și Marcel Părău au ajutat familia să se ocupe de înmormântare.
„Dumnezeu să îl odihnească! Suntem triști cu toții și, din păcate, scena românească a mai pierdut un om bun și vreau să vă zic că nu știu ce ar trebui să se întâmple ca să aveți grijă de artiști, nu când au murit, ci cât trăim. Că nu ne ajută nici statui, nici diplome, nici osanale. Că tot am auzit că Gyuri s-a retras din viața artistică… Gyuri a fost retras! Deci, în momentul în care nu te mai cheamă la spectacol, nu mai ai un contract, te retrag ei automat, inclusiv voi, televiziunile”, a declarat Elena Cârstea, după înmormântare.
Dincolo de declarații, Elena Cârstea a scris un mesaj emoționant, la despărțirea de Gyuri, pe un panou, îngropat odată cu Gyuri. „Azi, când cerul și-a deschis porțile pentru tine, știu că o să-l faci pe Dumnezeu să râdă. Rămas bun, prieten drag. Te iubim”, a scris Elena Cârstea.
Cei patru preoți ortodocși care au oficiat slujba de înmormântare au vorbit de Gyuri Pascu, cu cuvintele din Biblie, dar și cu vorbele actorului. A fost rostit și un mesaj din partea Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza. „Odată cu venirea lui Iisus în lume, oamenii au primit două nestemate: iubirea și iertarea. Dacă oamenii ar ști să prețuiască mai mult aceste două nestemate, ei ar găsi și a treia nestemată, pe care Iisus a adus-o pe pământ, fericirea. Faceți-vă timp pentru a vorbi cu Iisus Hristos! Aceste cuvinte nu sunt cuvintele mele, nu sunt nici cuvintele unui mare profesor de teologie, ci sunt cuvintele celui care astăzi pleacă pe calea veșniciei, mult prea repede pentru noi toți cei care l-au iubit și l-am prețuit atât de mult, actorul, cântărețul și filologul Ioan Gyuri Pascu”, a rostit în timpul slujbei, unul din preoții care au oficiat serviciul religios.
Ioan Gyuri Pascu a fost înmormântat astăzi, în cimitirul evanghelic din Agnita, alături de sora și părinții săi. Sutele de oameni prezenți la înmormântare au aplaudat îndelung, minute în șir, la despărțirea de actor.
Președintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, numeroși artiști, formația „Semnal M”, numeroși alți cunoscuți au trimis coroane cu mesaje de condoleanțe, la înmormântarea lui Ioan Gyuri Pascu.
Ioan Gyuri Pascu a decedat luni, la vârsta de 55 de ani. În acest caz au fost declanșate mai multe anchete privind modul în care a intervenit ambulanța la locuința actorului.