EDITORIAL | Out of control

Una din pietrele de moară ce atârnă greu de grumazul mult prea încercatului „sistem”, de care tot vorbim şi pe care tare l-am vrea schimbat pe repede înainte, este învăţământul. N-avem sănătate, drumuri, poduri, politică şi nici strategi iscusiţi, n-avem caractere şi nici exemple, „sistemul” în totalitatea lui e putred şi infect. Aşa-l numim. Câte dintre bubele sistemului, transformate mai apoi în răni pline de puroi nu-şi au pruncia în educaţie? Multe, toate?

„We don’t need your education”… Îmi vine în minte exemplul copiilor care în prima zi de grădiniţă sunt puşi să deseneze o floare. Şi fiecare floare, în felul ei, era cea mai frumoasă, pentru că una avea frunze albastre, alta petale moi, alta trup de mamă şi alta suflet de zână. Copiii au desenat floarea după cum şi-a imaginat-o fiecare, fără şabloane şi idei preconcepute. La final, educatoarea a adunat desenele şi le-a rupt, spunându-le copiilor că nu aşa se desenează o floare. Şi le-a arătat, zi de zi, ceea ce învăţase şi ea de mică, că floarea stă în ghiveci, că are trup verde şi petale colorate. La finalul grădiniţei toţi copiii desenau floarea ca educatoarea lor. În prima zi din clasa întâi copiilor li s-a spus să deseneze o casă şi toţi au încremenit în faţa foii, neîndrăznind să deseneze. Au fost întrebaţi de ce nu desenează şi toţi au răspuns, în cor, că aşteaptă să li se spună cum şi ce să deseneze. Cam asta cred că se întâmplă în şcolile noastre, cu dascăli care repetă aceleaşi discursuri prăfuite, ca nişte patefoane ruginite şi elevi care aşteaptă să li se spună ce şi cum. Cu mici excepţii, care ţin de formaţia şi personalitatea unor dascăli, care în continuare se încăpăţânează să fie „altfel”, copiii devin copiile perfecte ale unor modele imperfecte. Copiii de ieri compun sistemul de azi, iar copiii de azi vor modela sistemul de mâine. Practic, sistemul este reprezentativ pentru alegerile făcute de oameni. Prin alegerea lor oamenii definesc o clasă politică, iar aceasta este responsabilă pentru politicile publice şi mersul treburilor în ţară. În mare parte. Dincolo de alegeri, indiferent de cel fel ar fi ele, ar trebui să stea argumentul şi forţa de a înţelege lucrurile, mai departe de un surâs pe afiş, de o găleată cu făină şi un kil de ulei, de promisiuni şi invenţii numai bune de sucit minţile slabe. Iar atunci când lucrurile nu merg în direcţia bună sau devin chiar contrare intereselor lor, cum de multe ori s-a întâmplat, oamenii ar trebui să ştie că florile se pot desena şi altfel. Altfel decât aşa cum dictează unii şi alţii la televiziuni aservite şi prin gura unor profeţi mincinoşi. Şi ar trebui să ia creioanele în mâini şi să deseneze altfel, fără teama de a greşi, fără teama că ar putea fi taxaţi. În fond, e un adevăr că celor care ţin hăţurile în mâini le convin turme de mieluşei în bătătură şi cohorte de aplaudaci. Aşa că e greu de crezut că vor vrea să schimbe ceva. Sistemul e putred şi nu mai credem în însănătoşirea lui, aşa obişnuim să spunem. Câte dintre bubele sistemului nu pleacă din educaţie, cea mult prea obişnuită să aplice şabloane, să traseze căi de urmat şi să instige la uciderea simbolică a creativităţii? Cum ar fi dacă de mâine şcoala n-ar mai produce „yesmani” şi ar genera oameni capabili să decidă, să-şi asume deciziile, să gândească dincolo de convenienţe şi să crească fără teama de a revendica drepturi, de a cere explicaţii, de a dialoga şi a argumenta? Am asista oare la o revoluţie în sistem? S-ar prăbuşi oare şandramaua? Are cineva interes să rişte până la punctul de „out of control”?

„We don't need no thought control”.