Ca-n poveste s-a aşternut asfalt negru şi proaspăt peste o bucată din Şoseaua Sibiului, acoperind hurducăielile şi aducând zâmbetul pe faţa maşinilor. Dacă asfaltul îşi vede de treabă şi curge conştiincios către ieşirea din Mediaş spre Sighişoara, apoi e bună treabă. De-acum, atenţie mare la picamer şi la eventuale „intervenţii” neprevăzute. Că de-acolo vine pericolul.
 |
| Milu OLTEAN |
Ne-am format deja un reflex să simţim hurducăieli la volanul maşinii, în timp ce pendulăm ca la raliu printre capace de canal şi gropi pe Şoseaua Sibiului. Şi încă e niţel straniu să circuli pe o porţiune proaspăt asfaltată fără să faci slalom şi fără să te sperii de obstacole neprevăzute, dar mai ales fără să scapi înjurături printre dinţi. Ştiţi prea bine despre ce spun, pentru că groapa în asfalt era deja un brand pentru Mediaş, mai ales după ce unii locuitori le-au umplut cu ghivece de flori sau cu iarbă. Aşa că e niţel ciudat să intri lin în oraş şi să treci până la fostul Geromed într-o alunecare liniştită. Dar ne obişnuim, pentru că aşa e normal să fie. Aşa ar trebui să circuli într-un oraş care se respectă. Să revenim niţel la ce ne doare, pentru că am mai avut de-a face cu asfaltări noi-nouţe de-a lungul şi de-a latul unor străzi. Cel mai aproape îmi vine în minte strada Gravorilor, unde, după lucrările de apă-canal de acum vreo 3 ani, s-a aşternut un asfalt de mai mare dragul. Care a fost făcut ţăndări în mai multe locuri la nici o lună de la turnare. Inutil să vă mai spun cum s-au acoperit noile găuri şi ce s-a ales de ele, pentru că e lesne să vă daţi seama. De strada Stadionului nu mai merită să aduc aminte, pentru că şi acolo lucrurile au mers prost şi foarte. Strada Blajului intră şi ea în această categorie, care probabil e formată dintr-o listă lungă de străzi. Cred că sunt multe străzi pe care oamenii au destule să spună, despre cum s-a lucrat la megaproiectul de apă-canal, despre cine a lucrat, despre calitatea materialelor şi altele. Dar mai ales, despre „bubele” apărute, atunci când meşterii şi-au luat sculele pe umăr şi s-au cărăbănit. De fiecare dată, am văzut oameni fericiţi de asfalt nou-nouţ, pentru ca acei oameni să-şi iasă total din fire peste câteva zile, atunci când picamerul şi excavatorul muşcau în forţă din asfaltul virgin, în căutarea vreunui defect la reţeaua de apă. Iar treaba asta seamănă tare a vânare de vânt şi a aruncat banii pe geam. Şi nu cred că e spre binele nimănui. Şoseaua Sibiului va trece, probabil, printr-o decopertare a vechilor guri de canal şi de ridicarea acestora la cotă, dar trag nădejde că cei care se vor ocupa de acestă operaţiune vor lucra cu bisturiul, ca la carte, fără să batjocorească ce s-a făcut bine până acum. Teama vine de la reţeaua de apă-canal, culmea, proaspăt reabilitată şi trecută printr-o investiţie de aproape 100 de milioane de euro, care ar putea să dea toate calculele asfaltatorilor peste cap. Să dea Sfântul soare să nu fie aşa, iar asfaltul să aibă viaţă lungă şi netulburată. Oricum, atenţie mare la picamer şi „intervenţii”, că de-acolo vine pericolul.
