Zi de sărbătoare pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Sibiu. O nouă structură de intervenție funcționează, de astăzi, în orașul Dumbrăveni.
Cei 15 subofițeri de pompieri și nouă paramedici voluntari, dotați cu două autospeciale, vor interveni în eventualitatea unor situații de urgență atât în Dumbrăveni, cât și în comunele învecinate: Hoghilag, Laslea, Biertan, Alma, Ațel, dar și în Viișoara (jud. Mureș).
Subunitatea va funcţiona cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Mediaș și o ambulanță SMURD a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dumbrăveni, iar personalul ce va încadra cele două autospeciale va fi format din 15 subofițeri și 9 paramedici voluntari, angajați ai Primăriei, care au absolvit cursuri de prim-ajutor calificat în cadrul Centrului de Formare al ISU Sibiu. Spaţiul necesar desfăşurării activităţilor a fost pus la dispoziţie de către Consiliul Local Dumbrăveni.
"Prin operaționalizarea acestui punct de lucru, timpul mediu de răspuns în situaţiile de urgenţă va scădea, crescând, astfel, nivelul de siguranţă şi protecţie a comunităţilor. Pentru reducerea timpului de răspuns, în anul 2015 au fost înființate alte patru puncte de lucru, în localitățile Păltiniș, Ocna Sibiului, Avrig și Săliște, primele două fiind operaționalizate pe componenta SMURD", au declarat reprezentanții ISU Sibiu, pentru Monitorul de Mediaș.
Citește mai multe în ediția tipărită de joi, 6 octombrie!