La vremuri noi, reguli noi: în perioadă imediat următoare, circulaţia în centrul Mediaşului se va face după un regulament nou, care prevede că medieşenii pot intra în Piaţa Regele Ferdinand cu maşina doar de pe strada St.L.Roth şi pot ieşi numai pe strada Petofi Sandor. Pe tronsonul cu sens unic str. Roth - prin faţa Casei Piariştilor - str. Petofi Sandor, vor fi amenajate parcări cu plată, iar bariera din faţa fostei librării se mută în faţa Băncii OTP.
Autor: Milu OLTEAN
Din 2004, de la demolarea ghişeelor cu barieră ale firmei Valcon, de la intrarea pe strada St.L.Roth spre centru, circulaţia în zona centrală a oraşului a trecut printr-o serie de modificări. Ba s-a închis circulaţia prin Piaţa Ferdinand, ba s-a deschis, ba s-a mai făcut câte o concesie şoferilor. De-a lungul anilor, administraţia locală sucit-o în multe feluri: a desenat trasee care brăzdau la un momet dat centrul, traversat de maşini de pe Roth către strada Honterus, a montat stâlpişori care îngrădeau accesul, a pus semne de circulaţie, iar în cele din urmă a optat pentru interzicerea accesului maşinilor în Piaţa Regele Ferdinand, cu câteva excepţii, legate de maşinile riveranilor şi cele de aprovizionare. La propunerea Primăriei şi cu votul în unanimitate al Consiliului Local, din această toamnă se schimbă din nou Regulamentul de acces în Piaţa Regele Ferdinand.
Reguli noi
Schimbarea regulamentului de acces rutier a fost aprobată în unanimitate în Consiliul Local. Motivarea Serviciului Public de Ecologizare din cadrul Primăriei Mediaş, care a stat pe masa de lucru a consilierilor locali, a precizat că Regulamentul privind accesul în zona centrală şi nivelul taxelor şi amenzilor aferente nu mai sunt de actualitate. Drept urmare, s-a propus un nou regulament, care schimbă niţel datele problemei legate de accesul maşinilor în centrul municipiului. Marea schimbare adusă de noul set de reguli, aprobat în unanimitate în Consiliul local, este aceea că o bucată din Piaţa Regele Ferdinand se va deschide traficului rutier, în timp ce circulaţia va fi, în continuare, restricţionată în cea mai mare parte a pieţei centrale.
Străzi cu sens unic şi parcări
Noul regulament de acces în piaţa centrală a oraşului redesenează circulaţia pe tronsonul strada St.L.Roth - Piaţa Ferdinand în faţa Casei Piariştilor - strada Petofi Sandor. Practic, maşinile vor putea intra pe tronsonul amintit numai de pe strada St.L.Roth, care devine stradă cu sens unic, şi vor putea ieşi din zona centrală exclusiv pe strada Petofi Sandor, care şi ea va deveni stradă cu sens unic. Noutatea adusă de noul regulament de acces în centru este dată de faptul că de-a lungul străzilor St.L.Roth şi Petofi Sandor se va circula pe o bandă, în timp ce pe cealaltă bandă se vor amenaja locuri de parcare. Pentru a parca pe oricare dintre locurile de parcare de pe aceste două străzi, doritorii vor trebuie să scoată din buzunar 3 lei/oră. Tot locuri de parcare se vor amenaja şi pe o bandă a tronsonul cuprins între aceste două străzi, prin faţa Casei Piariştilor, însă pentru a parca aici şoferii vor trebui să achite 5 lei/oră. Potrivit noului regulament, parcările din centru vor funcţiona după orarul luni-vineri orele 8.00 și 20.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 8.00-14.00. Potrivit hotărârii aleşilor locali, pe întreg tronsonul central amintit se vor amenaja 67 de locuri de parcare, în timp ce în dreptul restaurantului Traube vor fi amplasate două parcometre.
Zonă restricţionată
În condiţiile impuse de noul regulament, bariera de acces aflată în acest moment în faţa fostei librării se va muta în interiorul pieţei centrale, în faţa sediului băncii OTP. În acelaşi context, în faţa restaurantului Traube vor fi montaţi stâlpi ficşi. Practic, această zonă în formă de potcoavă, ce înconjoară parcul, devine zonă restricţionată, unde atât accesul, cât şi staţionarea se vor face după reguli stricte. Accesul în zona restricţionată din Piaţa Regele Ferdinand va fi permis numai pe bază de card, de care pot beneficia riveranii persoane fizice sau juridice, casele de schimb valutar şi băncile, firmele de catering sau persoanele fizice cu handicap locomotor. Riveranii persoane fizice şi persoanele cu handicap locomotor vor avea acces auto gratuit, cele din urmă în intervalul orar 08.00-18.00, şi doar în scopul de a-şi rezolva problemele în relaţiile cu instituţiile. Riveranii care nu au garaj şi nu pot demonstra că parchează autoturismul în curte se vor angaja că îşi vor lăsa maşinile pe străzile limitrofe, unde vor avea acces în parcările amenajate. Societăţile comerciale, băncile, casele de schimb valutar şi firmele de catering vor plăti abonamente lunare de 100 de lei. Cu specificaţia că societăţile comerciale vor folosi doar intervalul orar 06.00-10.00 pentru aprovizionare. Accesul auto în afara intervalului de aprovizionare se va face în baza unei cereri şi cu plata sumei de 50 lei/oră. De asemenea, riveranii, persoane fizice sau juridice, care vor avea nevoie de materiale pentru reparaţii, reamenajări sau construcţii vor putea obţine acces gratuit pentru maşina furnizoare, doar pentru perioada necesară pentru transport, încărcare și descărcare. De acces în zona restricţionată se vor bucura şi autovehiculele serviciilor de utilitate publică, pe baza cardurilor eliberate pentru intervenţii specifice. Regulamentul stabileşte că fiecare solicitare de eliberare card pentru zona restricţionată va fi atent cântărită, în timp ce pentru cereri, plata de taxe şi eliberări de card se va folosi în continuare dispeceratul situat lângă Biblioteca Municipală.
Liber „cu ora” la nunţi
Nici tinerii care îşi doresc să ajungă în faţa ofiţerului de Stare Civilă de la Casa Căsătoriilor, aflată în buricul târgului, în zona restricţionată, n-au fost uitaţi de noul regulament. Astfel, aceştia vor face o cerere pentru eliberarea unui card de acces în zona amintită. La primirea cardului, care permite accesul dincolo de barieră timp de o oră, a unui număr de maxim 10 autovehicule, solicitantul va plăti o garanţie de 100 de lei, bani care îi vor fi restituiţi în momentul în care va înapoia cardul. În cazul în care solicitanţii vor depăşi timpul de o oră alocat în mod gratuit, aceştia vor fi taxaţi cu 50 de lei pentru fiecare jumătate de oră de întârziere.
Sancţiuni „grase”
Noul regulament aprobat de consilierii locali stabileşte şi o serie de sancţiuni legate de accesul în zona restricţionată a autovehiculelor grele, cu excepţia celor de intervenţii, pentru nerespectarea programului de acces în zona restricţionată, pentru intrarea în zona restricţionată fătă card de acces, pentru staţionarea în parcări fără tichet sau cu tichete expirate şi alte asemenea fapte. În aceste cazuri amenda este cuprinsă între 300 şi 500 de lei. De asemenea, regulamentul stipulează că se poate recurge şi la blocarea sau chiar anularea cardului de acces în zona restricţionată în cazul în care cardul a fost folosit de altcineva decât de cel îndreptăţit, dacă se staţionează peste 30 de minute în zona restricţionată, sau orice alte abateri de la regulament.
Liber la biciclete
În zona restricţionată este interzis accesul şi circulaţia motocicletelor, motoretelor, motoscuterelor, ATV-urilor sau vehiculelor cu tracţiune animală, dar rămâne liber accesul bicicletelor.