joi, 17 noiembrie 2016

Publicat la 11/17/2016 10:46:00 a.m. de Anonim

Accident mortal la intrarea în Agârbiciu


Patru tineri au murit, la sfârșitul săptămânii trecute, într-un grav accident de circulaţie produs pe Drumul Naţional 14.

Pe fondul vitezei excesive, la intrarea în comuna Agârbiciu, autoturismul a lovit un cap de pod, a ieşit în afara părţii carosabile, s-a răsturnat şi a fost proiectat în zidul unui imobil. „Autoturismul circula pe direcția Mediaș-Sibiu, iar în localitatea Agârbiciu, după o curbă, a ieșit în afara părții carosabile, a intrat în coliziune cu zidul unui imobil și s-a răsturnat pe plafon”, a precizat Elena Welter, de la biroul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. În mașină se aflau patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani, trei din Şeica Mică şi unul din Valea Viilor. Din nefericire, impactul extrem de violent le-a fost fatal tuturor celor patru ocupanți ai mașinii. „Echipajul SMURD Copșa Mică a fost solicitat să intervină la un accident produs în localitatea Agârbiciu, unde un autoturism a lovit un cap de pod, apoi o bornă kilometrică, după care s-a izbit de un imobil. În urma impactului, a rezultat decesul tuturor celor patru persoane din mașină. Intervenția noastră nu a mai avut niciun sens, deoarece victimele au decedat toate”, a declarat Cătălin Bobar, asistent medical în cadrul SMURD Copșa Mică. (A.P.)
    Trimite prin e-mail