marți, 1 noiembrie 2016

Publicat la 11/01/2016 08:29:00 p.m. de Anonim

Cifre record pe hârtie. 180 de noi kilometri de autostradă în 2017?



După 12 luni în care marile proiecte de construcţie de drumuri şi autostrăzi au fost oprite din cauza lipsei autorizaţiilor şi avizelor de mediu, odată cu intrarea în legalitate, lucrări de miliarde de euro, reluate în vară, ar trebui finalizate anul viitor. 

Conform calculelor Capital, în 2017, se vor deschide traficului, şosele la patru benzi între Lugoj-Deva, Sebeş-Turda şi Târgu Mureş-Câmpia Turzii.
«Unii constructori au venit la Compania de Drumuri să facă bani, alţii au venit să facă lucrări. Am închis o serie de robineţi prin care se scurgeau resursele companiei“, a declarat directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, fosta CNADNR, Cătălin Homor.
În prezent, după aproape un an de la blocarea proiectelor începute şi nefinalizate, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că toate proiectele de autostrăzi, lungime de peste 200 km, au intrat în legalitate.
„Singurul proiect problematic este autostrada Suplacu de Barcău-Borş, constructorul nu s-a mobilizat, sunt şanse să reziliem acest contract. Dacă nu se mobilizează constructorul, până la sfârşitul anului reziliem acest contract. În ultimele 10 luni, am deblocat proiectele de autostradă Sebeş-Turda, Târgu Mureş-Câmpia Turzii, Lugoj-Deva şi intrarea autostrăzii A3 în Bucureşti. Paralel, cel mai mare angajament a fost reconstrucţia autostrăzii demolate, Orăştie-Sibiu, primul proiect executat în regie proprie de angajaţii CNAIR. Pregătim alte proiecte executate de angajaţii CNAIR, cum ar fi drum expres alternativa Techirghiol, legătura Giurgiu - Vamă, plus variantele de ocolire Giurgiu, Timişoara, Zalău, Făgăraş şi Suceava“, a explicat oficialul CNAIR.

Conform datelor CNAIR, proiectele de autostrăzi deblocate în acest an sunt:
  1. tronsonul Gilău - Nădăşelu: a fost rezolvată problema fondului forestier şi a fost emisă autorizaţia de construire
  2. tronsonul Ogra - Câmpia Turzii: a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie, fiind emis şi ordinul de începere
  3. Autostrada Braşov - Borş, tronsonul Târgu Mureş - Ogra, lot 2: a fost obţinută autorizaţia de construire, fiind emis şi ordinul de începere
  4. Autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, Secţiunea 2A: Ogra - Câmpia Turzii, lotul 2, Iernut - Cheţani: a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie
  5. Autostrada Sebeş-Turda (lot 1-4): a fost semnată autorizaţia de construire
  6. Autostrada Lugoj - Deva: a fost obţinută autorizaţia de construire (parţial)
  7. Proiectare şi execuție finalizare Autostrada Bucureşti - Braşov, Sectiunea Bucureşti - Ploieşti, Sector 1, km 0+000 - km 3+325


AUTOSTRADA SIBIU - PITEŞTI INTRĂ ÎN ETAPA DE PROIECTARE

Autostrada Piteşti - Sibiu este una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, este în etapa de finalizare a studiului de fezabilitate pentru trei loturi, 1,4 şi 5. „Au fost avizate în cadrul CTE - CNAIR sectiunile Curtea de Argeş - Piteşti, Sibiu - Boiţa, Văleni - Curtea de Argeş şi reabilitare DN73C. Este în desfăşurare planificarea activităţii privind începerea execuţiei forajelor geotehnice pentru tunelul de la Curtea de Argeş în lungime aproximativ de 1,25 km, finalizarea studiului geotehnic final este planificată pentru jumătatea lunii noiembrie. Studiul de fezabilitate este fundaţia de bază a unei autostrăzi, pentru loturile 2 şi 3, studiul de fezabilitate se finalizează în aprilie 2017. Proiectele tehnice sunt finalizate la sfârşitul anul viitor“, a mai explicat Cătălin Homor.
    Trimite prin e-mail