Pompierii voluntari din Copșa Mică au făcut, marți, un gest deosebit.
Aceștia au decis să se alăture campaniei de donare de sânge organizate la nivel naţional sub genericul „Donează sânge! Salvează o viaţă!”. Astfel, alături de primarul Daniel Mihalache și de șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Copșa Mică, Dan Vasiu, pompierii au fost prezenţi la Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sânge în spitalele din judeţ. „Conştienţi că un singur donator poate salva alte trei vieţi, pompierii voluntari din Copşa Mică şi-au adus şi ei contribuţia la această amplă acţiune umanitară iniţiată de Patriarhia Română, Jandarmeria Română și desfășurată cu sprijinul Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină”, spun reprezentanții Primăriei Copșa Mică.
Campania „Donează sânge! Salvează o viaţă!” are ca scop informarea şi conştientizarea populaţiei cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, creşterea numărului donatorilor de sânge din România şi îmbunătăţirea stocurilor sanguine naţionale. Campania a ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție organizată la nivel național. (A.P.)