miercuri, 2 noiembrie 2016

Publicat la 11/02/2016 08:37:00 a.m. de Anonim

S-a speriat de poliție și a ajuns în șanț!


Un tânăr din municipiul Mediaș care nu poseda permis de conducere s-a urcat la volan, s-a speriat când a văzut o mașină de poliție, a fugit de oamenii legii, iar într-un final s-a răsturnat cu autoturismul.

Din fericire, însă, acesta nu a fost rănit. Incidentul s-a petrecut luni după-amiază, pe raza localității Valea Viilor, atunci când poliţiştii au identificat în trafic un autoturism al cărui şofer, la vederea autospecialei de poliţie, a efectuat brusc manevra de întoarcere, continuându-şi deplasarea pe Drumul Județean 142 G cu direcţia Copşa Mică. „La ieşirea din localitatea Valea Viilor, intenţionând să vireze pe un drum secundar, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, fără a suferi vătămări corporale. În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul aflat la volan, un medieşean în vârstă de 20 de ani, nu posedă permis de conducere. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis eliberat pentru nicio categorie de autovehicule”, a declarat subcomisarul Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu. (A.P.)
    Trimite prin e-mail