Spitalul Municipal Mediaș trebuie să ofere condiții cât mai bune pentru populația din oraș și împrejurimi. Din acest motiv, în bugetul local pe anul în curs vor fi prinse sume importante pentru lucrări de reabilitare și achiziționarea de aparatură medicală. Anul acesta, secția Interne va intra într-un proces de reabilitare majoră, menit să crească gradul de confort al pacienților și va beneficia, totodată, de energie verde în cadrul unui proiect finanțat de societatea Romgaz cu suma de 200.000 de euro. Tot anul acesta vor demara lucrările de reabilitare la Policlinica municipală.
Autor: Alex PÎNTEA
Primarul Gheorghe Roman și viceprimarul Christine Thellmann s-au întâlnit cu managerul Spitalului Municipal, în această săptămână, pentru a vedea concret care sunt nevoile unității medicale și ce sume ar fi necesare pentru lucrări de investiții, respectiv achiziția de aparatură medicală. „Pentru mine, reabilitarea spitalului și dotarea acestuia sunt priorități pe parcursul întregului mandat, așa cum priorități pentru mine sunt și reabilitarea infrastructurii rutiere, respectiv o mai mare curățenie a orașului. Nu facem altceva acum decât să avem întâlniri cu conducerile tuturor societăților aflate în subordinea Consiliului Local și avem aceste întâlniri pentru că îmi doresc ca bugetul local pe acest an să răspundă cât mai bine nevoilor populației municipiului Mediaș. Totodată, îmi doresc ca Spitalul Municipal Mediaș să ofere servicii cât mai bune către populație”, a explicat edilul-șef.
Lucrări la Interne
Un obiectiv important pentru anul în curs la Spitalul Mediaș este secția de Interne, acolo unde se vor face reabilitări importante, în condițiile în care se dorește înființarea unor rezerve noi, iar fiecare salon să aibă propriul grup social. Totodată, secția va beneficia de energie „verde“, datorită unui proiect finanțat de către compania Romgaz cu suma de 200.000 de euro. „Alături de mulțumirile mele, vreau să amintesc de sprijinul companiei, Romgaz care a finanțat anul trecut un proiect-pilot pentru pentru secția de Boli contagioase, cu energie alternativă, pompe de adâncime și panouri solare. Dânșii și-au arătat deschiderea și au alocat fonduri pentru a face același proiect și pentru clădirea secției de Interne, care este prevăzută și pentru o reabilitare majoră. Această reabilitare se referă la creșterea confortului pacienților, pavilionul medical care cuprinde toate secțiile de Interne, respectiv Cardiologie, Neurologie, Oncologie, Medicină paleativă sau Diabet, sunt niște compartimente cu adresabilitate mare, construcția fiind mai veche de 100 de ani. Inclusiv grupurile sociale sunt undeva la extremitățile clădirii, iar bolnavii se deplasează greu. Vom încerca în așa fel încât în fiecare salon să existe un grup social și de asemenea vom înființa câteva rezerve, sunt câteva oficii și cabinete care în momentul de față pot fi făcute rezerve”, a declarat Gheorghe Nicorici, managerul Spitalului Municipal Mediaș.
Vor bani europeni
Primăria Mediaș vrea să atragă fonduri europene pentru Spitalul Municipal. În acest sens, se lucrează în prezent la documentația necesară pentru un proiect de eficiență energetică, care va fi depus anul acesta, iar dacă va fi declarat câștigător, clădirile vor fi izolate termic, se vor schimba instalațiile electrice și se vor monta lifturi. „Am identificat ca o posibilă axă de finanțare pentru spitalul din Mediaș axa 3 - Eficiență energetică. Dacă vom câștiga acest proiect, spitalul municipiului Mediaș va putea beneficia de o amplă renovare, de ample proiecte de eficiență energetică, de la izolare termică până la înlocuirea lifturilor și schimbarea tuturor instalațiilor electrice, practic tot ce presupune acest proiect european”, a explicat viceprimarul Christine Thellmann.
Lucrări necesare
Policlinica Mediaș intră și ea în reabilitare anul acesta. Municipalitatea va aloca în bugetul local fondurile necesare pentru demararea lucrărilor de reparații și modernizare, extrem de necesare în condițiile în care nu au mai fost realizate de mulți ani. Costul lucrărilor de reabilitare a policlinicii municipale vor fi suportate, în cea mai mare parte, de la bugetul local. În condițiile în care o treime dintre spații sunt privatizate, medicii care le ocupă vor contribui și ei la lucrări. Primarul Gheorghe Roman s-a întâlnit zilele trecute cu aceștia pentru a le prezenta ceea ce intenționează să facă. „După foarte mulți ani, vom începe să alocăm fonduri și pentru Policlinica Mediaș. După cum se știe, acolo 30 la sută din spații sunt ocupate de către privați. Am avut o întâlnire cu toți medicii din policlinică, iar împreună vom găsi o soluție astfel încât în doi-trei ani de zile Policlinica Mediaș să arate așa cum ne dorim cu toții”, a mai spus Roman.