La începutul anului, proaspătul ministru al Transporturilor devenea celebru când spunea că nu promite niciun kilometru de autostradă în 2017. După ce şi-a mai refăcut niţel calculele, ministrul a anunţat recent că vom avea totuşi parte de kilometri de autostradă, de câteva sute de kilometri de drumuri naţionale refăcute, dar şi de vreo 45 km de centuri ocolitoare. Oare nu mai găseşte ministrul prin tolba lui şi centura Mediaşului?
O fi având şi omul partea lui de chibzuinţă, când s-a gândit că decât să sară la cap cu promisiuni, pe care să nu le poată onora, mai bine să nu promită deloc. I s-o fi părut ministrului Cuc mai sănătos să dea aşteptări zero legate de drumuri, la început de an, iar mai încolo, spre final de februarie, să iasă în faţă şi să spună că, la revizuirea calculelor, totuşi se arată câte ceva. Iar cu asemenea veste să bucure lumea, că din zero, uite cum apar peste noapte, la renumărare: 90 km de autostradă, 275 km de drumuri naţionale modernizate, iar cireaşa pe tort, 45 km de centuri ocolitoare. Hopa, aici e şi durerea noastră, a Mediaşului, la centuri ocolitoare. Am scris „durerea“, aşa că nu vă aşteptaţi la vreo veste bună. Nici pe departe. După cum s-a anunţat deja, anul acesta suntem tăiaţi de la finanţare, deci nici nu încape vorbă să ne numărăm printre cei care se vor bucura de calmul unui trafic deviat. Deşi, bine ne-ar fi prins. Oricum am lua-o, cu explicaţii, plânsete-n pumni şi cenuşă-n cap, Mediaşul a ieşit din calculele centurii ocolitoare şi pentru acest an, continuând agonia începută cu mai bine de 10 ani în urmă. Agonia veşnicelor promisiuni şi amăgiri, care nu s-au concretizat niciodată. N-am murit fără centură, asta e clar, dar nici bine nu ne e fără ea, pentru că traficul greu îşi pune amprenta asupra infrastructurii rutiere din oraş, iar asta înseamnă bani peste bani în investiţii, reparaţii, consolidări şi modernizări. Şi n-ai cum să nu le iei în calcul, dacă vrei ca oamenii să fie mulţumiţi. Dincolo de asta, orice soluţie care să însemne fluidizarea traficului este de luat în calcul pe plan local, ca variantă la lipsa centurii ocolitoare. Iar soluţiile locale, oricât de bine intenţionate ar fi, nu pot să rezolve, ci doar să amelioreze cumva, chestiunea care ne arde cel mai tare: traficul de tranzit de la Sibiu către Sighişoara sau Târnăveni, sau invers. Este inutil să mai discutăm despre avantajele centurii ocolitoare, adevărul este că în mod necesar Mediaşul are nevoie de aşa ceva. Deocamdată, n-am avut noroc. Dar mă gândeam aşa, la ministrul Cuc, cel care pare că a scos din tolba sa fermecată 45 km de centuri ocolitoare, nu mai poate căuta prin sertare, poate la o revizuire să găsească ceva şi pentru noi? Să caute bine, că nu se ştie niciodată. Că nici nu avem aşa de mult, vreo 8,5 km. Baremi în cei 275 km de drumuri naţionale, n-am putea să ne regăsim şi noi cumva? Nu de alta, dar DN 14 trece taman prin inima Mediaşului. Şi poate...