În luna martie va reîncepe ridicarea câinilor fără stăpân de pe raza municipiului Mediaș.
De acest lucru se va ocupa o firmă specializată, așa cum s-a întâmplat și la sfârșitul anului trecut, atunci când Serviciul Public de Ecologizare a încheiat un contract cu o firmă de ecarisaj din Turda. Municipalitatea răspunde, astfel, numeroaselor sesizări primite din partea medieșenilor. „În urma mai multor sesizări venite din partea cetățenilor, Primăria municipiului Mediaș va desfășura începând cu luna martie o campanie de strângere a câinilor fără stăpân din municipiu. Pe această cale, rugăm toți locuitorii care dețin animale de companie să nu le lase nesupravegheate și libere pe străzile din oraș”, a avertizat Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.
Pentru acest an, municipalitatea are în plan construirea unui adăpost pentru maidanezi în zona Hula Baznei. (A.P.)