Trei accidente de circulație s-au produs, la sfârşitul săptămânii trecute, pe Drumul Naţional 14, unul pe raza municipiului Mediaş şi alte două în afara acestuia.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, un conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a ajuns cu maşina pe insula din mijlocul intersecţiei de la podul CFR, a distrus indicatoarele amplasate pe aceasta și a rămas blocat acolo. Alte două accidente s-au produs la ieşirea din comuna Târnava spre Copşa Mică, respectiv pe raza localităţii Şaroşu pe Târnave. Din fericire, acestea s-au soldat doar cu pagube materiale. (A.P.)