joi, 2 martie 2017

Publicat la 3/02/2017 12:12:00 p.m. de Anonim

Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth“ aniversează zece ani de activitate în noul sediu


În perioada 1-3 martie, Primăria Mediaș organizează o serie de evenimente culturale cu scopul de a marca un deceniu de activitate a instituției într-un spațiu modern, dotat cu aparatura necesară noilor servicii destinate comunității. Practic, Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth“ își deschide astfel porțile pentru medieșeni, pentru a sărbători împreună 10 ani de activitate.


Autor: Alex PÎNTEA

Începând de ieri și până vineri, la sediul bibliotecii, din Piața Regele Ferdinand I nr. 1, au loc o serie de evenimente deosebite. Programul zilnic începe cu un eveniment intitulat generic „Carte și ceai la bibliotecă”. În cadrul acestuia, medieșenii au ocazia să bea un ceai și să citească o carte într-un colț special amenajat. Tot zilnic, de la ora 11.00, rulează un film, iar două ore mai târziu se desfăşoară un atelier de handmade. 


Evenimente dedicate elevilor

Ieri după-amiază, instituția de cultură medieşeană a găzduit prezentarea de carte „Cu Andersen în regatul poveștilor”. Aceasta a fost susținută de Petre Crăciun, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Astăzi, de la ora 14:00 este programat simpozionul de bune maniere „Celălalt sunt eu”, la care vor participa elevi şi cadre didactice de la Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” din cartierul Vitrometan, iar mâine, de la aceeași oră, se va desfășura o prezentare a revistelor Asociaţiei Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” și va avea loc un atelier de lectură. 


În Programul Biblionet

În urmă cu șase ani, Mediașul a intrat în Programul Național Biblionet, implementat în România de către Fundația IREX în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Acest lucru a însemnat înființarea unei rețele de biblioteci dotate cu calculatoare și cu internet pentru public (CIP). Programul Biblionet  a fost cea mai importantă investiție în direcția realizării unui sistem durabil de biblioteci publice moderne realizată în România, finanțat de Fundația „Bill & Melinda Gates“. Prin cursurile de formare și tehnologia furnizată, Biblionet România a sprijinit Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth“ din Mediaș să asigure servicii îndreptate către  comunitatea locală, sub forma unui parteneriat.


Servicii moderne

La biblioteca medieşeană, pe lângă serviciul tradițional, oferta de cursuri, ateliere, seminarii, simpozioane a crescut de la an la an. Astfel, au fost atrași noi utilizatori care să deschidă pentru prima dată un computer, să vorbească cu rudele prin camerele web, să învețe despre istoria locală și dansuri medievale, să participe la cursuri de prim ajutor sau la schimburi de experiență cu utilizatori din alte biblioteci. 


Raluca FILIP | purtător de cuvânt Primăria Mediaș: „Biblioteca din Mediaș a devenit un spațiu de întâlnire între generații, o pânză de in pe care acul și ața transcriu literă după literă, gândurile celor care au trecut pragul acestei instituții culturale, fie că au fost scriitori, artiști plastici, meșteșugari, bibliotecari din țară și din străinătate, voluntari din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, căutători de povești minunate despre oameni care sfințesc locul.“


    Trimite prin e-mail