În perioada 1-7 mai, polițiștii rutieri și cei de la ordine publică acţionează în vederea prevenirii accidentelor rutiere și creșterii siguranței în trafic.
Acțiunile polițiștilor rutieri sunt concentrate pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere identificate la nivelul județului Sibiu. Astfel, luni s-a acționat pe linia combaterii accidentelor produse pe fondul vitezei, în cele două forme ale sale, neadaptată la condițiile de drum sau excesivă, fiind aplicate 173 de sancțiuni contravenționale, dintre care 125 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În cursul zilei de marţi, oamenii legii au desfăşurat activități privind verificarea legalității transportului public de marfă, iar ieri acţiunile s-au concentrat pe combaterea încălcării normelor care reglementează depășirea. „În cursul zilei de joi, 4 mai, polițiștii rutieri vor desfășura acțiuni în vederea creșterii siguranței în trafic a pietonilor, pentru combaterea neacordării priorităţii de trecere pietonilor și vehiculelor. La sfârșitul săptămânii, în perioada 5 – 7 mai, acțiunile preventiv-reactive vor avea ca prioritate combaterea încălcării regimului legal de viteză“, a precizat comisarul Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. (A.P.)