EDITORIAL | Legendele Mediașului

Poveștile frumoase devin mai frumoase odată cu trecerea anilor, parcă așa se spune. Oricât de bine ar fi ascunse, poveștile tot își vor găsi la un moment dat povestitorul, cel care îi dă din nou strălucire și o duce mai departe. E o mare bucurie când vezi că sărbătoarea de 750 de ani a orașului prilejuiește renașterea legendelor.

Mediașul a văzut destule în îndelungata sa existență și aș pune pariu că dacă Turnul Trompeților s-ar însufleți măcar un ceas, ne-am minuna cu toții de ce povești ar putea să ne spună. Pentru că între zidurile cetății sunt încă ascunse multe taine, care abia așteaptă să fie descoperite, sau în unele cazuri, redescoperite. Pentru mine e o mare bucurie ori de câte ori citesc, aud sau văd vreo poveste despre medieșenii de altădată, despre cei care au scris istoria acestor locuri și sunt convins că mulți dintre medieșeni simt la fel. E un fel de legitimare, fiecare personaj de poveste te leagă, oarecum, de locurile astea și simți că ai rădăcini adânc înfipte pe aceste meleaguri. E savuros să citești poveștile de altădată, despre iubiri, trădări și comploturi, despre familiile Heydendorff, Hannenheim sau Binder; îți aduce zâmbetul pe buze povestea Hălii Negoț, la fel și cea a înclinării turnului cu ceas din oraș. Sunt nenumărate povești cu și despre Hermann Oberth, legenda nopții petrecute de Vlad Țepeș în temnița Mediașului, sunt povești spectaculoase despre campionului medieşean Otto Helmuth Binder, cel care în perioada interbelică a fost un mare campion de călărie, recunoscut în toată Europa. Mai sunt numeroase personaje de-a dreptul incredibile, de pildă, medieșeanul Giulio Gari cel care a ajuns cântăreț de operă taman la Metropolitan Opera din New York. Avocați celebri în vremea lor, medici, meseriași de multe feluri, ce să mai zicem de fabuloasa poveste a fraților Folberth din Mediaș, care au cucerit America și au inventat ștergătorul de parbriz automat. O să mă opresc aici cu exemplele, pentru că n-aș putea să-i prind pe toți cei care au marcat existența urbei cu faptele lor. În același timp, mă bucur că sărbătoarea de 750 de ani a Mediașului a prilejuit renașterea unei legende: familia Caspari și tradiția viței de vie pe meleaguri medieșene. Te motivează să auzi exemple de altă dată, să înțelegi că mersul lumii s-a ghidat întotdeauna după oamenii care au crezut în ideile lor și nu s-au temut să le pună în aplicare. Din toate punctele de vedere, familia Caspari merita o reîntoarcere în luminile rampei, având în vedere munca stăruitoare depusă în oraș, o muncă ce a dus și numele burgului nostru în toată lumea. E frumos când vița de vie de pe emblema Mediașului face un arc peste timp și se regăsește cu tradiția vițelor de vie și a vinurilor îngrijite de familia Caspari. Pasiune, știință, un adevărat vizionar Friedrich Caspari, un personaj care odată redescoperit sunt convins că va aduce încă destul la capitolul imagine pentru oraș. Pentru că nimic nu e întâmplător, Caspari fiind un adevărat „meseriaș” și în ceea ce însemna promovarea și reclama produselor sale la început de secol XX. Poveștile frumoase devin mai frumoase odată cu trecerea anilor. Așa e și cu vinul, nu?