Lotul Gazului Metan se întărește și pregătește noul sezon la Zlatibor. Alb-negrii au plecat luni în Serbia, acolo unde vor rămâne până la sfârșitul lunii iunie. În această perioadă, aceștia vor disputa patru jocuri de pregătire. Pe lângă Sergiu Popovici, a mai semnat un alt fundaș, Sorin Bușu, ultima dată la Pandurii Târgu-Jiu. Gaz Metan își va pierde însă mai mulți jucători importanți. Printre ei, Eric de Oliveira, Alexandru Munteanu și Radu Zaharia, care mai au contract până pe 30 iunie și nu doresc să continue la Mediaș.
Autor: Alex PÎNTEA
Lotul Gazului Metan a plecat luni dimineaţă către staţiunea Zlatibor, acolo unde va pregăti noul sezon competiţional, programat să înceapă la jumătatea lunii iulie. Pe lângă fundaşul Sergiu Popovici, ultima dată la FC Botoşani, a mai fost perfectat încă un transfer. Astfel, fundaşul Sorin Buşu a semnat un contract valabil pentru un sezon cu gruparea de pe Târnava Mare. „Au apărut jucători noi şi vor apărea şi la Zlatibor. Nu ne grăbim în a aduce jucători. Au venit doi jucători care au fost în trecut la Pandurii, Buşu şi Surugiu. Cred că încet ne vom completa lotul şi pe 14-15 iulie să începem un nou campionat care cu siguranţă va fi mult mai greu decât cel de anul trecut”, a explicat tehnicianul Cristian Pustai.
Unii da, alții ba
Lotul cu care Gaz Metan va aborda sezonul 2017-2018 va suferi și alte modificări, în condițiile în care sunt mulți jucători care au contract până la sfârșitul lunii iunie. Dintre aceștia, o parte nu doresc să continue, în timp ce unii au semnat prelungirea. Astfel, dintre jucătorii aflaţi la final de contract, respectiv Alexandru Curtean, Răzvan Pleşca şi Cristian Danci, au semnat prelungirea pentru încă un sezon. Totodată, Gaz Metan s-a despărţit pe cale amiabilă de Ciprian Petre şi Dario Rugasevici. De asemenea, Eric de Oliveira, Alexandru Munteanu şi Radu Zaharia, jucători care au mai contract până în data de 30 iunie, nu doresc să continue cu Gaz Metan şi nu au făcut deplasarea în Serbia.
Sepsi nu va juca la Mediaș
În ultima perioadă au apărut o serie de zvonuri, conform cărora nou-promovata Sepsi Sfântu Gheorghe ar urma să dispute la Mediaș meciurile de pe teren propriu, în condițiile în care stadionul acesteia este într-un proces de modernizare. Conducerea grupării de pe Târnava Mare a explicat motivele pentru care Sepsi nu ar putea evolua pe Stadionul Gaz Metan. Ioan Mărginean crede că antrenamentele și programul echipei ar avea de suferit, iar gazonul pe care alb-negrii intră o singură dată pe săptămână nu ar face față. „Circulă tot felul de vorbe cum că pe stadionul Gaz Metan ar urma să mai joace și alte echipe. Nu vor putea juca din cel puțin două motive. Vreau să subliniez că nu suntem rău intenționați, dar chiar am participat la o subînchiriere când eram la Universitatea Cluj și nu te poți descurca. Dacă se nimerește să joace una vinerea și una duminica, nu te mai poți antrena. Vă dau un exemplu: dacă ar juca echipa Sepsi Sf. Gheorghe aici, trebuie să le predăm tot. Nu avem unde să ne mutăm, ne perturbă activitatea. Eu am vorbit cu vicepreședintele echipei din Sfântu Gheorghe, i-am explicat și cred că m-am făcut înțeles. În al doilea rând, e vorba și de gazonul pe care toată lumea îl laudă. Se prezintă așa pentru că avem mare grijă de el și intrăm pe el o singură dată pe săptămână”, a menționat Mărginean.
Patru meciuri de pregătire
Formația lui Cristian Pustai a întâlnit aseară, de la ora 18.00, echipa Sindicatului Fotbaliștilor Profesioniști din Serbia, cu care a mai jucat și în cantonamentul de anul trecut. Alb-negrii au avut ghinion: au ratat un penalti în prima repriză și au pierdut, în cele din urmă, cu 0-2. Gaz Metan va mai disputa alte trei meciuri de pregătire în Serbia. Datele de disputare sunt 24, 27 și 29 iunie. Adversarii nu au fost încă stabiliți, existând încă discuții în acest sens.