În acte se numește Nicolae Lupu și are 42 de ani, dar toată lumea îl cunoaște drept Nicola de Severin, cavalerul medieșean neînfricat, înveșmântat în zale lucii, cu ochii limpezi, dar cu vorbă răspicată, omul care de 18 ani se identifică cu Ordinul Cavalerilor de Mediaș.
Dacă în viața de zi cu zi este electrician, în timpul liber Nicolae Lupu „electrizează” publicul cu spectacolele susținute de cavaleri. Om dintr-o bucată, așa cum șade bine unui ardelean, Nicolae este, de 18 ani, sufletul Ordinului Cavalerilor de Mediaș, pe care l-a înființat, l-a dezvoltat și l-a adus la maturitate. Prin Ordin și cavalerii săi, numele Mediașului s-a făcut cunoscut și respectat în toată țara. „O să port armura până ce nu o voi mai putea duce”, spune, cu siguranță în glas, Nicolae Lupu.
Monitorul de Mediaș: În această vară, Ordinul Cavalerilor de Mediaș împlinește 18 ani. E mult, e puțin, cum vezi anii aceștia?
Nicolae Lupu: Eu îi văd frumoși, ani petrecuți în diverse părți ale acestei minunate țări. Anii au trecut repede, asta pot să spun. Au fost și lucruri bune, care rămân, greutățile au trecut și s-au uitat.
Monitorul de Mediaș: Cum ai început această poveste a Ordinului Cavalerilor de Mediaș?
Nicolae Lupu: Dintr-o glumă! Era în 1999 și, printr-un prieten al actualei mele soții, am auzit de un tip care a venit la Mediaș, care dorea să reînvie spiritul cavaleresc pentru un festival medieval la Sighișoara. Am fost curios și am mers să văd despre ce e vorba, am intrat și eu în acea gașcă de copii. Eu am luat-o în serios, eram pasionat, am învățat să lupt. Ne-am făcut ucenicia sub mâna lui Emil Hartmann, el se ocupa de acel proiect. A trecut festivalul, Hartmann și-a luat aplauzele, ne-a lăsat de izbeliște, și-a văzut de ale lui, iar eu am înființat Ordinul Cavalerilor de Mediaș. Era vara anului 1999. Ne-am făcut arme, echipamente și am continuat să facem genul acesta de activități, pentru că am văzut că prind la public. Am ales să mergem mai departe.
Peste 100 de evenimente
Monitorul de Mediaș: Îți aduci aminte de prima ieșire în public?
Nicolae Lupu: Da, da! A fost o demonstrație la Muzeul Mediaș, în iunie 1999, cu echipamentele lui Hartmann, apoi am mers la Festivalul medieval de la Sighișoara. Dar a fost intens, cu emoțiile inerente fiecărui început.
Monitorul de Mediaș: Cam câte evenimente a punctat Ordinul Cavalerilor de Mediaș?
Nicolae Lupu: Mă crezi sau nu, dar nu știu... Nu le-am numărat niciodată. Cred că dacă pun și evenimentele publice și cele private, sunt peste 100.
Monitorul de Mediaș: Care e istoria din spatele personajului Nicola de Severin?
Nicolae Lupu: E vorba de un tip nonconformist, dar care a început să iubească regulile și și-a dat seama că fără reguli e complicată viața. E un personaj ales din istorie, nu este inventat de mine, asta după ce am citit despre cavalerii ioaniți și despre Banatul Severinului. Am continuat povestea și am spus că acei cavaleri, după ce și-au pierdut feudele, s-au retras la Mediaș. Ulterior, ne-am mai informat, am discutat cu oameni din domeniu, am învățat multe lucruri, am studiat și așa am țesut poveștile din jurul Ordinului Cavalerilor de Mediaș.
Printre primii din țară
Monitorul de Mediaș: Cum e atmosfera în „branșa” voastră azi, în țară, comparativ cu ce era cu 18 ani în urmă?
Nicolae Lupu: Atunci eram singuri! Până prin 2002 am fost singurii care făceam genul acesta de spectacole în România. Apoi au început să apară și alții, Sibiul, Hunedoara, Brașovul. Nu era simplu deloc la început, nu era Internet, căutai informații citind cărți, discutând cu istorici. Azi, informație este din abundență, ai de unde să înveți dar... uite că cei mai nou înființați merg mai mult pe ideea de „fantasy”, de teatru. După ani de zile, eu am început să fac reconstituire istorică, acum depinde ce alege fiecare. Problema e de seriozitate, atunci când îți alegi drumul. Nu e vorba de distracție, de copilărie. Știi care e marea problemă? Trupele îmbătrânesc... cam toate! Oamenii noi care vin au azi cel puțin 35-40 de ani, am oameni noi și la 50 de ani. Cred că acum 18 ani era entuziasmul mai mare.
Monitorul de Mediaș: Publicul s-a schimbat?
Nicolae Lupu: Din păcate, publicul a devenit mult mai violent. Așteaptă să vadă tot mai multă violență și tocmai din acest motiv eu am renunțat la violență. Am renunțat la lupte violente, eu fac lupte regizate, spectacole după anumite legende locale, după anumite texte scrise în istoria din Transilvania, sau istoria veche europeană, plus bătălii la liber, dar cu echipament complet. Fără riscuri, fără accidente. Suntem prieteni și vrem să mergem la o bere întregi, după spectacol.
Accent pe calitate
Monitorul de Mediaș: Care e diferența dintre Nicola de acum și cel de acum 18 ani?
Nicolae Lupu: Cel de acum e mult mai calm. Cu cât te maturizezi mai mult, vrei să ai mai multă liniște și vrei să faci ceva mai de calitate. Mă bucur foarte tare că am avut mereu lângă mine o echipă. Nu am schimbat oamenii de la an la an, nu am urmărit câștiguri materiale. Într-un fel, am rămas aceeiași și am mers mai departe, asta e cel mai important. Am mers mai departe!
Monitorul de Mediaș: Ce personaj de film ți-ar fi plăcut să fii?
Nicolae Lupu: Mi-ar fi plăcut să fiu un fel de amestec între Braveheart și Robin Hood. Un mic nobil, care îi apără și pe cei subjugați, dar care are și cealalta latură, de a-i face pe oameni să fie conștienți că trebuie să plătească anumite taxe pentru a supraviețui. Fără reguli nu se poate supraviețui.
Monitorul de Mediaș: Dacă ai putea să-ți alegi o perioadă istorică în care să trăiești, care ar fi aceasta?
Nicolae Lupu: Mi-ar fi plăcut în perioada Cruciadelor. Știu că n-aș fi trăit prea mult, asta era situația, dar aș fi trăit la intensitate maximă. Ar fi fost interesant în secolul XIII-XIV. Oricum, n-aș fi supraviețuit eu mult pe atunci, pentru că erau alte canoane, cei cu moralitate mare nu prea supraviețuiau. Cred că erau primii uciși.
Amintiri „însângerate“
Monitorul de Mediaș: Care e cea mai frumoasă amintire legată de cavaleri?
Nicolae Lupu: Amintiri frumoase sunt o grămadă. Dar poate cea mai frumoasă amintire e de la cununia mea, cred că a fost prima nuntă făcută în straie de secol XIII, cu trăsură, cavaleri. Asta a fost în iulie 2003. Și mai am o amintire frumoasă din 2002, de la Sighișoara. Era o conjunctură, festivalul era în pericol să fie anulat, s-a ținut până la urmă. Un tip de-al nostru se lovise la cap, îi curgea puțin sânge și ne-a venit ideea să ne bandajăm toți, era duminică seara, ultima de festival. Am apărut pe scenă bandajați, vai de noi, lumea era mirată, credea că ne-am bătut. Dar, la final, ne-am rupt toți bandajele și am spus că genul acesta de activități cavalerești nu vor muri niciodată, ci vor dăinui mereu.
Monitorul de Mediaș: Care a fost cel mai greu moment al tău în acești 18 ani?
Nicolae Lupu: Am avut mai multe cumpene, nu una. La un moment am avut oameni în care aveam mare încredere, oameni din trupa mea. Mi-aș fi dat sufletul pentru ei, așa cum se zice. Dar, am fost lovit acolo unde nu mă așteptam. Acei oameni au vrut să mă elimine, să preia asociația, pe care s-o predea altcuiva. Atunci a fost marea scindare a trupei, în 2005. S-a înființat altă trupă, cu jumate din oamenii plecați de la mine. N-au rezistat mult. Dar a fost un moment greu, când s-a scindat trupa și am fost trădat de oameni în care am crezut. Am acum un nucleu de oameni extraordinari, iar cei care mai vin în trupă sunt la fel de buni, de calitate.
Monitorul de Mediaș: Dar care a fost cea mai mare satisfacție din acești 18 ani?
Nicolae Lupu (râde): Eram la Sibiu în 2002, a plouat, a fost o furtună puternică și s-a decalat programul. „Nomen est omen“ trebuia să cânte înainte de noi, dar nu mai era timp, așa că au cântat în timp ce noi performam în fața lor. Am făcut spectacolul pe muzica lor, n-am regizat nimic, ei adaptau muzica la ce făceam noi pe scenă. A fost interactiv și spontan, cântau și se fereau de spadele noastre, dar nu s-au oprit. Falsau nițel instrumentele când ne apopiam de ei. Au fost 5.000 de oameni în Piață la Sibiu, a fost excelent. După spectacol, pe înserat, Emil Hartmann, care avusese și el spectacol înaintea noastră, a trecut pe lângă noi. L-am salutat, dar s-a făcut că nu mă vede. A fost momentul în care mi-am zis că sunt pe un drum bun și că am făcut mai mult decât oricine, fără să fiu regizor, fără să am teatru în spate. Doar cu pasiune și cu entuziasm. Cred că asta a fost mereu cheia succesului nostru. Am fost noi înșine. La noi fiecare are personalitatea lui, nu suntem unii la fel ca alții și asta dă farmec și culoare.
Spiritul transilvan
Monitorul de Mediaș: Sunteți diferiți, dar funcționați ca o echipă.
Nicolae Lupu: Exact! Acesta este specificul Transilvaniei. Transilvania a fost mereu un spirit multinațional, care a lucrat ca un întreg. Dacă ar înțelege mai multă lume treaba asta, am scrie o istorie foarte frumoasă în această parte de țară.
Monitorul de Mediaș: Te vei opri vreodată, cât timp te mai vezi în armura de cavaler?
Nicolae Lupu: Oho, până îmi cedează genunchii! O să port armura până ce nu o voi mai putea duce. Și încă mai am de lucru la ea, o s-o modific într-una gotică și o să fie mai grea decât cea pe care o am acum. Până nu cad de pe cal, răpus de lance, nu o să mă las. Dar nu o să fie prea curând, am 42 de ani și cel puțin încă 10 ani merg înainte.
A consemnat Milu OLTEAN
