vineri, 1 septembrie 2017

Publicat la 9/01/2017 01:16:00 p.m. de Anonim

Absolvenţi cu acte în regulă


Absolvenţii promoţiei 2014-2017 ai Şcolii Postliceale Auxila Mediaş, de la specializările Asistent medical de farmacie şi Asistent medical generalist, au susţinut luna aceasta examenul de absolvire. 


Cei 70 de elevi au promovat cu brio examenele, astfel că de acum pot profesa în domeniul ales. „Au fost 3 ani cu bune și cu rele, au trecut foarte repede. Le mulțumim foarte mult profesorilor, colegilor, împreună am reușit să trecem peste toate. Cea mai importantă concluzie: dacă vrei să ajuți pe cineva, învățătura și tot restul, merită orice sacrificiu”, a explicat șefa de promoție Irina Gurdiș.
Această promoție a fost prima din istoria unității de învățământ. Povestea școlii merge mai departe, iar viitorul promite multe surprize plăcute. Auxila continuă în această perioadă înscrierile pentru anul şcolar 2017-2018 la cele două specializări, iar din această toamnă oferă burse de şcolarizare cursanților merituoşi şi motivaţi. „A fost foarte multă muncă și seriozitate pe parcursul celor 3 ani. Tot timpul am spus că am fost și vom fi ca o mare familie. Toamna va veni cu câteva noutăți, cu surprize. Astfel, oferim școlarizare gratuită unui număr de elevi merituoși,  iar la final le vom asigura locuri de muncă bine plătite“, anunță Viorel Pasc, directorul Școlii Postliceale Auxila Mediaş. (A.P.)
    Trimite prin e-mail