Cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, sub patronajul Primăriei oraşului Copșa Mică în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, a avut loc cea de a II-a ediție a Galei Învățământului Copșean.
Evenimentul a adunat, ieri, începând cu ora 12.00, în sala de festivități a Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, toate cadrele didactice din învățământul copșean, reprezentând de fapt cel mai important moment al învățământului local pentru acest an, desfășurat sub motto-ul „Calitate și performanță”.
În cadrul evenimentului au fost trecute în revistă activitatea și performanțele tuturor cadrelor didactice din ultimii 10 ani (de la educatori, la profesori și personal auxiliar), le-au fost înmânate diplome de excelență pentru toată activitatea didactică și apoi, într-o ambianță festivă, în cadrul unui dineu, au fost depănate aminitri ale dascălilor, reuniți după mulți ani. Ambianța de sărbătoare a fost susținută de un grup de trei eleve, fiice ale profesorilor liceului copșean, care au susținut un recital de muzică la pian, dovedind prin talentul lor că excelența face parte din Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică.
"La eveniment au participat, alături de dascăli, reprezentanți ai comitetelor de parinți, ai consiliilor de administrație, oficialități locale și invitați din oraș. Liceul Tehnologic «Nicolae Teclu», cu cei 63 de ani de existență, împreună cu cadrele didactice care lucrează sau au activat în cadrul lui, rămâne un simbol al orașului, un adevărat far în drumul spre lumină și înțelepciune. Mulţumim tuturor celor care și-au adus concursul la această Gală a Învățământului Copșean, mulțumim doamnelor şi domnilor profesori!", se arată într-un comunicat remis de Compartimentul Relaţii cu publicul din cadrul Primăriei Copșa Mică. (A.C.F.)