Aproape 50 de ani de rock, nenumărate concerte în țară și străinătate alături de cele mai reprezentative trupe rock din România, dar și alături de „grei” precum Ian Gillan, Uriah Heep, Chris Norman sau Ten Years After, 11 apariții discografice. Riff, pur și simplu! Trupa etalon a rock-ului sibian, cea mai longevivă trupă rock românească după Phoenix, concertează luni, 16 octombrie, de la ora 19, la Sala Traube din Mediaș.
Milu OLTEAN
„Tu ai focul în privire, să-mi dai dovadă de iubire”, spun versurile unuia dintre cele mai de succes cântece ale sibienilor de la Riff. Iar dovada de iubire față de public și muzica rock s-a tradus în cazul trupei Riff în faptul că a mers înainte, pe drumul ei, cu perseverență și se apropie de 50 de ani de activitate pe scena rock. Concerte, amintiri, prietenii, succes, emoții, ambiții, eforturi, sacrificii, câte nu se ascund într-o jumătate de veac pe scenă? În preambulul concertului de la Mediaș, Monitorul de Mediaș a stat de vorbă cu Florin Grigoraș, liderul trupei RIFF și omul căruia n-a reușit nimeni să-i fure visul, omul căre a fost alături de Riff de la „Primii Pași”. „A trecut vara”, poate „Plouă la Woodstock”, dar RIFF vine la Mediaș, „Pe drum”, într-un concert de zile mari!
Monitorul de Mediaș: Vă apropiați încet, încet de borna 50 pe tărâmul rock-ului. O performanță în materie de continuitate, perseverență și pasiune. E greu de sintetizat în cuvinte, dar, totuși, cum au fost acești ani?
Florin Grigoraș: Când reușești să trăiești, să-ți câștigi existența făcând un lucru de care ești pasionat, poți spune că ai avut o viață frumoasă. Așa a fost! Am fost pe patru continente cu muzica mea, am văzut locuri minunate, am întâlnit oameni de tot felul și am bucurat multă lume cu cântecele Riff. Despre greutăți, probleme, vorbim altădată...
Monitorul de Mediaș: N-o să întreb de secretul longevității, dar care a fost secretul Riff în toți acești ani, care a fost energia care a împins trupa mereu înainte?
Florin Grigoraș: Mi-au placut atmosfera și muzica anilor `60. Toată lumea cânta și toți își doreau să fie într-o trupă rock. Am pornit atunci la drum cu mult entuziasm. Am crezut și cred în continuare că lumea poate fi mai bună prin muzică. Mergem înainte!
Monitorul de Mediaș: De-a lungul timpului, trupa Riff a fost o veritabilă școală de muzică, ținând cont că prin grupul etalon al rock-ului sibian au trecut o serie de instrumentiști și soliști vocali valoroși. Fiecare a adus ceva, dar Riff a mers mereu înainte cu un stil propriu.
Florin Grigoraș: Din păcate, nu am putut să rămânem în prima formula decât 3 ani, viața ne-a obligat să mergem pe drumuri diferite. Eu am continuat să fac muzică și am ales întotdeauna muziceni de valoare. Ideea mea a fost să scot ce e mai bun din fiecare și i-am ghidat spre un anumit fel de a cânta, să rămânem la sound-ul Riff. Un hard rock sănătos, cu o nuanță de blues.
Monitorul de Mediaș: În Riff au fost și medieșeni, de-a lungul timpului. Otonel Neamțu spre exemplu. Cum a fost acea perioadă?
Florin Grigoraș: Otonel Neamțu a prins una din cele mai bune perioade din activitatea noastră. Eram după lansarea cu mare succes a discului vinil „Primii pași”, făceam turnee lungi în țară. Atunci am compus și înregistrat piesa „În loc de bun rămas”, despre care lumea spune că este cel mai tare hit al nostru. Cu el solist vocal am înregistrat și o parte din piesele de pe albumul „Riff 1990”. O voce foarte bună. După 2 ani, Otonel Neamțu a cosiderat că este mai bine să se lanseze într-o carieră solo și a plecat. Nu vreau să mai discut depre felul în care a plecat... Vorbind de medieșeni, de ani buni colaborează cu noi Ilie Lazăr, născut în Mediaș. A fost o vreme sunetistul nostru, în turneele din Germania, Olanda, Luxemburg și în țară, iar de la premiera spectacacolul „Cenușa Timpului” din 2013 este backing vocal.
Monitorul de Mediaș: Chitaristul Mircea Bunea s-a alăturat din nou grupului Riff, după o bună perioadă de timp. Cum a fost revederea, din punct de vedere muzical?
Florin Grigoraș: L-am sunat pe Mircea în luna aprilie, am purtat o discuție și am hotărât să cântăm din nou împreună. Simțeam nevoia să schimb niște lucruri, să elimin o anumită rutină. O trupă trăiește prin muzica pe care o face nu doar pe scenă, foarte importantă este partea de creație, mereu trebuie să spui ceva! Cu Mircea suntem pe aceași lungime de undă undă: rock & roll, blues, mai multă spontaneitate, improvizație.
Monitorul de Mediaș: Care este povestea acestui album, „Pe drum”, al 11-lea din discografia trupei? Sunt cântece mai vechi, cântece mai noi.
Florin Grigoraș: În permanență ne-au cerut oamenii din posturile de radio piesele nostre mai vechi, dar au dorit să fie remixate: „să sune bine și actual”. Din pacate nu avem track-rile înregistrarilor din anii `80, așa că am hotărât să le reînregistrăm. Am adăugat și piese noi și a ieșit un disc de ascultat în mașină. Acesta este modul în care foarte multă lume mai are timp pentru muzică. Pe drum...
Monitorul de Mediaș: Un album nou este un motiv de bucurie, atât pentru trupă, cât și pentru fani. Cum au fost primite cântecele noi de public, acolo unde ați ajuns să performați deja?
Florin Grigoraș: Spectacolul este aplaudat în picioare, cei care vin sunt încântați de prestația noastră. „Îngerul a căzut” este una din piesele noi cu mare impact.
Monitorul de Mediaș: De la bun început trupa Riff a fost o trupă de „live”, care a inteacționat cel mai bine cu publicul atunci când s-a aflat pe scenă. S-a diminuat acest sentiment, sau din contră s-a amplificat cu trecerea anilor?
Florin Grigoraș: Pentru a cânta pe scenă am început să facem muzică și așa continuăm! Pot să vă spun că emoțiile pentru fiecare spectacol încep cu cateva zile înainte și trec câteva ore după concert.
Monitorul de Mediaș: Riff revine la Mediaș cu prilejul lansării noului album, într-un concert la Sala Traube. Făcând un arc peste timp, îți aduci aminte de primele concerte la Mediaș, cum era atmosfera?
Florin Grigoraș: Încă din anii `70 venim la Mediaș; am cântat în Sala Traube când se numea Sala 1 Mai, la Cinema I.L. Caragiale, în Casa de Cultură a Sindicatelor, pe Stadion, la Grădina de Vară, în Casa Schuller... Generațiile se schimbă, a fost un public foarte bun și numeros pentru hard rock-ul anilor `70. Acum, deși oamenii au numeroase probleme cu viața de zi cu zi, sunt pasionați care ascultă muzică de calitate. I-am întâlnit la un eveniment anul trecut.
Monitorul de Mediaș: Spune-ne ceva despre spectacolul de luni de la Mediaș, ce ați pregătit, ce anume veți cânta?
Florin Grigoraș: Cântăm 2 ore, piese de pe discul „Pe drum”, o parte din spectacolul „Cenușa Timpului” și multe alte piese Riff. Avem o scenografie video deosebită și un echipament de sunet bun. Am cîntat în ultimul timp la Alba Iulia, Brașov, Sibiu, Tg. Mureș, Cluj, Bistrița, Aiud. Concerte faine, prieteni vechi și mulți tineri care apreciază muzica noastră. Asta ne bucură în mod deosebit.
Monitorul de Mediaș: Pe unde vă promovați noul material discografic, unde vă mai pot vedea spectatorii în toamna aceasta?
Florin Grigoraș: Următoarele două concerte sunt la Sebeș și Alba Iulia, apoi cred că vom merge la Timișoara, acasă la Mircea, apoi Arad, Oradea.
Monitorul de Mediaș: Adresează-le, prin intermediul Monitorului de Mediaș o invitație medieșenilor pentru concertul de la Sala Traube.
Florin Grigoraș: Așteptăm iubitorii muzicii de calitate la spectacol. În Sala Traube o să fie luni seara o întâlnire între prieteni, pe care nu o veți uita curând. Merită să fiți acolo!
Riff în 2017
- Florin Grigoraș - voce, chitară bas
- Mihaela Grigoraș - claviaturi, voce
- Mircea Bunea - chitară, voce
- Laur Făgădar - tobe