Săptămâna trecută am trecut prin cea de-a patra criză politică majoră, la nici zece luni de guvernare a PSD (și a aliaților).
Autor: Viorel NISTOR
Prima a fost când liderul partidului câștigător în alegeri (Liviu Dragnea), fără să spună cuiva (din partid), fără să întrebe pe cineva (dintre aliați), a făcut o propunere de premier inacceptabilă (Sevil Shhaideh), fiind refuzat, pe drept cuvânt, de președintele Klaus Iohannis (acum înțelegem și mai bine de ce). Am numi-o criza lui „am câștigat, facem ce vrem!”.
A doua a urmat la scurtă vreme, e din ciclul „noaptea ca hoții” și are ca subiect încercarea de „fraudare” a opiniei publice prin Ordonanța 13, de salvare a penalilor și a lui Dragnea însuși de problemele cu justiția. În prima criză, s-a opus bunului plac al lui Dragnea președintele țării (în baza prerogativelor sale), în cea de-a doua, s-au opus abuzului politic mase masive de manifestanți în stradă, în cea de-a treia, scandalul a izbucnit între liderul de partid și propriul premier (Sorin Grindeanu), care nu mai răspundea la comenzi și a fost răsturnat prin (auto)moțiune de cenzură. Am putea să numim această criză „eu te-am făcut, eu te-omor”.
În fine, în ultima criză (doar cronologic, sunt convins), cel răzvrătit a fost premierul (Mihai Tudose) care și-a impus (în parte) voința în fața liderului său de partid. Pus sub presiune de problemele personale ale lui Liviu Dragnea (dosarul Belina, propriul dosar, lipsa de reacție a ministrului Tudorel Toader, legile justiției etc.), premierul a găsit veriga slabă din propriul guvern (miniștri cercetați penal – Shhaideh și Plumb) și a simțit nevoia să riposteze cumva. Am putea încadra acest scandal la categoria „să se revizuiască, primesc…”. Voi reveni asupra lui.
Până atunci, merită făcute câteva observații evidente, care caracterizează viața politică românească a ultimului an.
1. Toate crizele politice, într-un fel sau altul, au fost provocate de Liviu Dragnea și de partidul de guvernământ, PSD, având la bază probleme personale și de partid, nu de guvernare și nu interne sau internaționale ale țării.
2. Crizele au adus prejudicii bunei guvernări, prin lipsă de interes, de atenție, de pricepere, de agendă transparentă și responsabilă, prin lipsă de măsuri și de rezultate.
3. Crizele au adus prejudicii nu doar țării, ci și partidului, care bate pasul pe loc, pierde vremea, risipește resurse (electorale, bugetare, emoționale, de încredere etc.), guvernarea n-are direcție și coerență și nu poate produce o imagine pozitivă partidului.
4. Crizele erodează și imaginea liderilor politici implicați, indiferent dacă sunt învingători sau perdanți, și le scad credibilitatea și eficiența, în rândul populației și în propriul partid.
5. Crizele politice, indiferent de cauze și de rezultat, arată până la urmă același lucru (management politic prost, deficit de competență, pierderea autorității, lipsă de leadership) și sfârșesc în același fel (prin sacrificarea liderilor), în orice circumstanțe.
Evoluția acestor crize din PSD indică o (dublă) mișcare de forfecare: de la prima la ultima, crește intensitatea lor și consecințele negative; în paralel, scade autoritatea liderului (Liviu Dragnea), cel care este principala cauză și cel dintâi beneficiar/victimă. Pe această logică, următoarea ar trebuie să-i fie fatală (sau aproape) liderului PSD.
Într-adevăr, ultima criză politică, ce a ajuns la nivel guvernamental, l-a pus pe Liviu Dragnea în situația de a ceda schimbarea a trei miniștri la cererea premierului Mihai Tudose. Dar nu e numai atât. Mai întâi că, la începutul anului, Dragnea iniția cu dezinvoltură situații limită (propuneri șoc, ordonanțe, măriri, tăieri etc.), acum se află în defensivă și manevrele sale sunt pentru supraviețuire. În al doilea rând, acum, nu doar că nu mai inițiază și că nu mai controlează cauzele, dar a ajuns în situația de a nu mai putea controla efectele. De aici impresia postfactum de schizoidie pe care a lăsat-o Liviu Dragnea însuși, partidul și liderii săi în toate mișcările și declarațiile, inclusiv Mihai Tudose, care a dat și el în boala declarațiilor absurse/contradictorii și a duplicității absolute. Dubla realitate (agendă) a cuprins absolut toate acțiunile partidului, de la atitudinea liderilor și programul de guvernare, trecând prin „jocul de-a demisia” din interiorul CEX-ului și „prelucrarea” lui Tudose din același forum și ajungând la declarațiile de „prietenie întărită” de la final, cu scrâșnet de măsele. Așa cum a fost suficient de clar, toți și-au înghițit cuvintele, și-au călcat pe inimă, au ieșit fierți, toți au pierdut și toți s-au chinuit să pară fericiți. Grav e nu doar că am asistat la spectacolul jenant al unei patologii de grup (e treaba lor cum își gestionează problemele psihologice/psihice), ci că este angrenată în acest joc întreaga politică (internă și externă) a țării, siguranța și bunăstarea populației, viitorul. Un exemplu de comportant schizofrenic: ca să pară „fericiți”, siguri și agresivi, au început să vorbească despre „suspendarea președintelui”. Adică, o cu totul altă realitate!
La urma urmei, politica nu-i obligatorie pentru nimeni și nici cu legământ. Dar e bine, sănătos, igienic și practic, câteodată, ca înainte de a merge (disperat) la consultantul politic să te salveze (constracost), ar fi bine să treci (gratis) pe la psihologul personal sau chiar pe la medicul de specialitate. Ar fi mai bine și pentru tine și pentru țară.
