Investițiile în tineri sunt poate cele mai rentabile, pentru o națiune sănătoasă, pe termen mediu și lung. Investițiile serioase, nu cheta națională pentru sponsorizarea sportivilor, așa cum trâmbițează unii politicieni pe Facebook. În spatele succesului stau investiții și muncă, călare pe el stau cei care visează să împartă laurii cu cei merituoși.
Milu OLTEAN
Să facem un simplu exercițiu de imaginație cu doi grădinari. Unul e grijuliu și atent, sădește semințe, are grijă de micile plante, le udă și le ocrotește, le ajută să crească și le recoltează la maturitate, având grijă să păstreze suficiente semințe pentru o nouă recoltă. Grădina acestuia crește și devine tot mai prosperă an după an. Imaginați-vă un alt grădinar, care nu vrea decât să se înfrupte din ce are. Nu are grijă de plante, nu le udă, rupe florile, face pagubă în fructe, calcă totul în picioare. Un an, doi, trei, lucrurile merg din inerție și din semințele căzute în țărână, din acele semințe care se încăpățânează să reziste, în ciuda mediului vitreg. Cam așa e și în realitate, cu un stat care alege să investească în tineri sau cu unul care se mulțumește doar să culeagă roade. Unul prosperă, altul se mulțumește cu ce are azi, fără să se gândească la ziua de mâine. E trist să-l asculți pe Hagi vorbind despre eforturile sale de a investi în tineri, în timp ce statul nu e în stare nici măcar să ocrotească ce are. E crunt să o asculți pe Sorana Cârstea, spunând cu sinceritate că România trebuie să fie mândră cu jucătoarele de la Fed Cup, în condițiile în care țara n-a făcut nimic pentru ele. Ce face Hagi e corect, pentru că fostul fotbalist trecut prin atâtea cluburi mari a văzut exact ce și cum fac alții pentru performanță. Problema e că mediul de la noi nu seamănă deloc cu cel din afară, deși ne declarăm și noi europeni până-n măduva oaselor. Și e normal ca Hagi să vadă că se zbate cam de unul singur, în timp ce Federația doarme pe bani mulți și pe resurse. Și e din nou normal să fie dezamăgit și frustrat și să vrea să plece spre alte zări. Frustrarea asta și plecarea ar fi trebuit să le dea de gândit diriguitorilor statului, pentru că de ani buni pierdem oameni. În tenis ne minunăm de generația de fete și vibrăm din tot sufletul la victoriile Simonei Halep. Dar adevărul din cuvinte e tăios, dacă îți pasă. Drumul spre performanță e pavat mai mult cu eforturile sportivei și ale familiei și mai puțin spre deloc cu eforturile statului. De ce nu se implică statul în politici serioase de promovare a tinerilor, de încurajare a performanței și de finanțare a unei creșteri sănătoase? De ce nu vrea să fie un grădinar bun, care să rupă buruienile și să ajute tinerii să crească? Cu o investiție și o politică de stat, pe bune, s-ar putea schimba din temelie soarta țării de mâine. Investițiile în tineri sunt poate cele mai rentabile, pentru o națiune sănătoasă, pe termen mediu și lung. Iar asemenea investiții presupun seriozitate și transformarea statului într-un partener credibil, care nu practică strânsul dijmei și strânsul degetelor la tocul ușii. E incredibil când auzi cum cer unii politicieni colectă națională pentru sponsorizarea lui Halep... Păi, statul unde e? Cel care ia de la toți? Asta sădim, asta culegem. În ritmul acesta, azi-mâine vom face colectă pentru pachete de trimis la pușcărie pentru corupți, pentru bani de primul Ferrari pentru progeniturile miniștrilor, sau pentru încălțările cine știe cui. Succesul e tentant, iar în spatele lui se ascund dureri, renunțări, investiții și muncă. Deocamdată, succesul nu pare a fi politică de stat. E mai lejer de stat călare pe succes, cu drapelul în vânt, lăudându-te cu o grădină în care au aruncat semințe, au udat și au muncit alții.
