Câteva sute de persoane au vizitat, la sfârşitul săptămânii trecute, sala de sport a Şcolii Naţionale de Gaz, acolo unde a fost organizată o expoziţie de porumbei, iepuri și găini de rasă.
Evenimentul, aflat la ediţia cu numărul IV, a fost organizat de către Asociaţia Columbofilă „Târnava Mare“. Pe lângă exponatele deosebite prezentate în cadrul celor două zile ale expoziţiei, duminică, participanţii au putut să achiziţioneze păsări şi animale mici de la un târg organizat în curtea unităţii de învăţământ. „Numărul vizitatorilor crește de la an la an, iar acest lucru ne bucură, munca noastră fiind astfel răsplătită. Am avut arbitri care au verificat porumbeii, fiecare după rasă, iar mai apoi am acordat premiile în funcție de punctele primite. Cu această ocazie, vrem să îi invităm pe toți crescătorii de găini și iepuri să ni se alăture, ca să creștem numărul de membri ai asociației“, au declarat organizatorii expoziției. (A.P.)