Pe nesimțite și (aproape) din nimic, la doi pași de noi, relațiile internaționale se aspresc, spiritele se inflamează neașteptat și ceea ce părea un reglaj de conturi cu/între spioni s-a transformat rapid într-un conflict de amploare (interțări), cu semnificații care parcă ne scapă pe moment.
Viorel NISTOR
Mă refer, desigur, la otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei lui, în 4 martie, într-un orășel din Anglia, despre care englezii spun c-ar fi mâna rușilor, ce și-ar fi executat „spionul trădător”. De la cel mai înalt nivel, fără a sta mult pe gânduri sau a căuta dovezi irefutabile, acuzațiile publice (de atac cu armă biologică asupra unui stat) au fost „trântite” Rusiei în plină campanie electorală, concomitent cu expulzarea a 23 de diplomați ruși de pe teritoriul insulei. Mai mult și mai important, în solidar și concertat la nivelul NATO și UE, au fost luate măsuri de excludere a altor diplomați ruși (presupuși spioni) în număr de 140. Măsurile de retorsiune din partea Rusiei n-au întârziat să apară, excluzând și ei zeci de diplomați (presupuși spioni) din țările solidare cu Marea Britanie. Specialiștii și observatorii diplomatici spun că n-a mai existat o asemenea criză diplomatică între Est și Vest de la încheierea Războiului Rece. Își face loc un sentiment straniu de mirare și-ți vine să te întrebi ce i-o fi apucat chiar așa!
Motto: „Bate șaua să priceapă iapa” sau „unde dai și unde crapă”
Noi, generațiile postbelice, n-am trăit (și nici nu suntem curioși) procesul degradării iremediabile a relațiilor diplomatice între două țări importante sau între blocuri militare potrivnice, ca să putem înțelege bine lucrurile. Nici nu cred să fie, până la urmă, vorba despre așa ceva. Căci interesante sunt, pe de-o parte, reacțiile a două state puternice, membre ale NATO. Raportat la situația escaladată dramatic în doar câteva zile, Turcia (cu o a doua armată în NATO) s-a sustras sancțiunilor împotriva Rusiei, spunând că nu va lua măsuri „pe baza unei acuzații”. Germania însă, cu toate că a acceptat sancțiunile diplomatice inițiale și a expulzat numărul alocat de ruși, declară, prin ministrul de externe, că vrea să reia cât mai degrabă dialogul cu Rusia.
Eu cred că toată această afacere diplomatică, de o anvergură nebănuită, mai conține ceva, are o cheie englezească și se leagă în modul cel mai direct de Brexit. Fără îndoială, Marea Britanie, ca mare forță economică și militară a lumii, s-a simțit direct vizată și lezată de violența și ineditul unui asemenea atac (biologic) și e, drept, sunt afectate și contaminate (polițiști, personal medical etc.) peste o sută de persoane. Dar justifică acest lucru, în condițiile neelucidării complete a sursei atacului, o asemenea reacție severă a Marii Britanii? Sau mai este ceva și asistăm la o reacție tipic englezească la o situație mai complicată politic?
Mărturisesc că urmăresc, de multă vreme și cu un interes mai mult decât jurnalistic, subiectul influențării Brexit-lui și a alegerilor din SUA prin intermediul rețelelor sociale. De fapt, m-a pasionat subiectul încă de atunci, din vara lui 2016, atunci când așteptam până dimineața pentru a afla în timp real rezultatele scrutinului din cele două țări importante, una cea mai veche democrație modernă (cea engleză), alta cea mai puternică democrație de azi (cea americană). Mulți am fost șocați de rezultatele neașteptate și neanunțate (ieșirea Marii Britanii din UE și alegerea lui Donald Trump președinte al SUA) și am încercat să găsim explicații, ale altora și ale noastre. Nu e că am avut eu suspiciuni mai mari ca alții (mai pricepuți) cu privire la corectitudinea alegerilor respective, dar am urmărit cu mare atenție subiectul și, recunosc, „am cuplat” la apariția primelor bănuieli în ce privește influențarea acestui proces pe căile internetului. Apoi lucrurile au luat întorsătura, să spun, așteptată de mine, atunci când, în SUA, din ceea ce părea o „revanșă” și o „răzbunare” împotriva lui D. Trump, s-a născut o anchetă oficială care să elucideze amestecul rușilor în procesul electoral american, cu suspiciunea de intruziune și de influențare a alegătorilor. Pornind de la celebrele „fake news” de campanie (cu Papa, cu Hilary Clinton etc.), trecând prin troll-ii ruși și ajungând la întâlniri dintre oamenii lui Trump cu diverși oficiali ruși, ancheta instituită a pus sub acuzare, până acum, 13 persoane din Rusia. Prin deducție, prin similitudine și informații apărute, au intrat în joc și britanicii, fiind nevoiți să cerceteze dacă n-au fost și ei victime ale aceluiași „joc rusesc” de influențare a votului prin rețele sociale, de „corupere” a votului liber prin utilizare de date și conturare de profile psihologice potrivite. Cercul suspiciunilor întemeiate s-a închis recent odată cu explozia scandalului Cambridge Analytica, care explică și de unde au provenit și cum (de la Facebook) datele utilizate în acest tip de manevre oculte, care lovesc democrația în chiar inima ei (alegeri libere și libertate de exprimare). Și, ca să nu rămână neclar, avertizorul de integritate Christopher Wylie (fost angajat al firmei amintite) a spus în fața Parlamentului britanic că Brexit-ul n-a fost ce părea a fi.
În tot ceea ce se întâmplă în lume, eu văd o „replică englezească”, o reacție stranie și disproporționată de orgoliu și de frustrare a britanicilor (și mai mult decât atât), pe fondul confuziei, a dificultăților de realizare efectivă a Brexit-ului și a rușinii de a fi pățit tocmai ei așa ceva.
Brexit is Brexit or not!?
