duminică, 20 mai 2018

Publicat la 5/20/2018 11:06:00 a.m. de Anonim

Întâlnire în cartierul Vasia

Conducerea municipalității a continuat întâlnirile cu medieșenii.


Luni după-amiază, edilii Mediașului au fost prezenți în cartierul Vasia, pentru a discuta despre investițiile programate pentru această zonă. Primarul Gheorghe Roman, viceprimarul Christine Thellmann și alți responsabili din cadrul administrației publice locale au luat parte la întâlnire. În această zonă se derulează, în present, lucrări la rețeaua de apă și canalizare pluvială pe străzile Octavian Goga și Toma Ionescu. De asemenea, a fost licitat un pachet de patru străzi pe care vor începe lucrările în vara anului în curs și se vor finaliza anul viitor.

Urmează Tineretului

„Am prezentat programul de investiții pe care ni l-am propus pentru acest an și pe care cu siguranță îl vom duce la bun sfârșit până la finalul anului 2019. Încă din acest an am licitat un pachet de patru străzi: Castanilor, Toma Ionescu, Octavian Goga și George Topîrceanu. Pe acestea vom efectua lucrări de modernizare a canalizării pluviale, menajere, acolo unde este cazul de înlocuire a rețelelor de apă și, nu în ultimul rând, vom trece la refacerea infrastructurii rutiere, amenajarea parcărilor, trotuarelor și a zonelor verzi”, a explicat Roman.
Următoarea întâlnire cu medieșenii se va desfășura pe strada Tineretului, din cartierul Gura-Câmpului, una cu probleme deosebite. (A.P.)
    Trimite prin e-mail