joi, 28 iunie 2018

Publicat la 6/28/2018 08:27:00 p.m. de Anonim

Valutele au revenit pe creștere


Odată trecut momentul moțiunii de cenzură, leul a reînceput să se deprecieze față de principalele valute, într-un context, este adevărat, regional care a făcut că monedă maghiară să atingă un minim istoric față de euro.

Cursul euro a crescut de la 4,6537 la 4,6569 lei. Piața s-a deschis la 4,654 lei și a urcat până la 4,659 lei, valoare în jurul căreia se realizau tranzacțiile la ora 14:00.

Media dolarului american a urcat de la 3,9999 la 4,0267 lei, iar cotațiile au urcat de la 4,017 la 4,041 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,151 și 1,156 franci/euro, valori apropiate de cele de miercuri, astfel că media crescut de la 4,0325 la 4,0354 lei.

Creșterea ratelor la împrumuturi a continuat, indicele ROBOR la trei luni urcând la 3,16%, după ce în urmă cu un an se situa în jurul valorii de 0,9%. Indicii la șase, nouă și 12 luni nu au cunoscut modificări și au stagnat la 3,23%, 3,25%, respectiv 3,31%.

În regiune, moneda poloneză se deprecia față de euro la 4,349 – 4,37 zloți iar cea maghiară scădea la 327,3 – 328,9 forinți, media ei atingând un nou minim istoric de 328,1 forinți. Precedentul record negativ de 327,62 forinți a fost înregistrat în ianuarie 2015. Deprecierea actuală este cauzată de decizia băncii centrale de la Budapesta de a menține dobânda sa cheie la minimul de 0,9%, fixat în mai 2015.

Perechea euro/dolar a continuat să scadă, la 1,1527 – 1,1598 dolari, ca efect al războiului comercial din Statele Unite și Uniunea Europeană, respectiv China.

Comparativ cu începutul anului, pierderea suferită de bitcoin depășește 50%. Reamintim că anul trecut a fost atins un maxim de 9.511 dolari, iar unele prognoze indicau creșterea în acest an la 60.000 de dolari. Aceste previziuni aveau în vedere aprecierea din 2017 de circa 1.400%.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Radu GEORGESCU
    Trimite prin e-mail