Deputatul UDMR de Sibiu, Zacharie Benedek, vine în ajutorul creatorilor populari din țară. În acest sens, parlamentarul sibian a avut mai multe întâlniri cu meșteri din toate zonele, din dorința de a le afla doleanțele și propunerile pentru schimbarea actualei legi a patrimoniului material și imaterial.
Cosmin PAL
Întâlnirile au avut loc în orașele Sibiu, Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc. Meșteșugarii veniți din toate zonele țării s-au plâns că legea nu le oferă un statut social și economic distinct, că nu există o clasificare pe domenii a meșteșugarilor și că nu au facilități din partea statului, așa cum se întâmplă în țările din Uniunea Europeană. În aceste condiții, singura soluție viabilă este modificarea și îmbunătățirea acestei legi.
Muzeul ASTRA se implică pentru viitor
Mai mult, la consultările organizate de deputatul maghiar de Sibiu au participat și reprezentanții celor mai mari muzee din țară și Republica Moldova, adică partenerii direcți ai meșteșugarilor. Este vorba, între altele, depre Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu, Muzeul Țăranului Român din București și Muzeul Satului din Chișinău. În discuții s-a pus și problema uceniciei și posibilitatea ca meșteșugarii să poată ține cursuri, astfel încât tinerii să ducă tradițiile mai departe. În ultimele luni, Zacharie Benedek a stat de vorbă cu aproximativ 150 de meșteșugari, care lucrează pe cont propriu, majoritatea fiind persoane fizice autorizate. După aceste întâlniri, s-a decis crearea unui grup de lucru care să urmărească toți pașii până la propunerea legislativă finală.
ZACHARIE BENEDEK | deputat UDMR: „Există o echipă de lucru care dorește să creeze acest cadru legislativ corect, mai ales că vorbim despre ocupații tradiționale care se transmit din generație în generație. Întâlnirile au fost binevenite, pentru că astfel am putut cunoaște exact situația din diferite zone ale țării. Propunerile primite vor fi transformate în amendamente la noua lege.“
Benedek este optimist
Atât asociațiile de meșteșugari, cât și reprezentanții muzeelor sunt de părere că meșteșugurile tradiționale trebuie să aibă o identitate proprie în cadrul diferitelor târguri organizate în țară, astfel încât vizitatorul să facă o distincție clară între creatorii populari și și ceilalți comercianți, idee susținută și de deputatul sibian.
Potrivit graficului, aceste amendamente ar urma să fie depuse în Comisia de Cultură în luna septembrie, iar legea modificată ar putea deveni realitate în vara anului viitor. Cel mai probabil, va fi nevoie și de modificarea altor acte normative, cum ar fi legea învățământului, în ceea ce privește reglementarea uceniciei.