Copiii din municipiul Mediaș au luat parte la campania de educație rutieră „Verde la educație pentru circulație”.
Aceasta a fost organizată pentru al șaselea an consecutiv de către Poliția Română și Lidl. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, în parcarea magazinului Lidl de pe Șoseaua Sibiului. Prima parte a lecției a fost reprezentată de secțiunea teoretică, în care cei mici au aflat toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic. Cea de-a doua parte a cuprins o sesiune interactivă, unde copiii au fost invitați să aplice cunoștințele proaspăt dobândite, printr-un joc de circulație rutieră în cadrul unui orășel miniatural. La finalul acesteia, toţi copiii participanţi au primit premii. „«Verde la educaţie pentru circulaţie» este un proiect de tradiţie, care îşi propune, an de an, să aducă în atenţia copiilor şi părinţilor siguranţa rutieră. Obiectivul campaniei este de a forma un comportament rutier responsabil în rândul copiilor, prin învăţarea şi respectarea regulilor de circulaţie, pentru ca pe termen lung, numărul şi gravitatea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi şi copii să fie reduse. În cadrul evenimentului anual, cei mici află de la poliţişti ce reguli de circulaţie trebuie să respecte în drumul lor spre şcoală, locul de joacă sau către casă, prin lecţii interactive”, au explicat organizatorii. (A.P.)