Două meciuri în patru zile! Baschetbaliștii pregătiți de Mihai Popa și Dan Popa au debutat cu dreptul în campionat. CSM a învins, sâmbăta trecută, Athletic Constanța în deplasare, scor 83-77. Cei trei jucători sârbi, Milan Vulic, Andrija Simovic și Stefan Sajin au fost motoarele echipei, reușind 60 dintre cele 83 puncte. Marți seara, gruparea de pe Târnava Mare a pierdut cu 95-80, tot în deplasare, cu CSO Voluntari. Partida a contat pentru manșa I din turul 2 al Cupei României.
Alex PÎNTEA
CSM a debutat în campionat la sfârșitul săptămânii trecute, într-o partidă din runda a doua a Ligii Naționale de Baschet, după ce în prima etapă nu a jucat, la cererea formației Cuza Sport Brăila. Medieșenii au făcut un prim sfert bun în confruntarea cu Athletic Constanța și au condus cu 10 puncte pe tabela de marcaj, scor 27-17. Au urmat zece minute de mare luptă, pe parcursul cărora medieșenii au condus chiar și la 17 puncte, însă la finalul cărora formația gazdă a reușit să recupereze 2 puncte din ecart. Astfel, la pauza mare, scorul a fost 43-35 pentru formația pregătită de Mihai Popa și Dan Popa.
Nervi tari în final
Sfertul al treilea a consemnat revenirea gazdelor pe tabela de marcaj. Constănțenii au recuperat ecartul și au trecut chiar în avantaj. Înainte de startul sfertului decisiv, scorul a fost 61-60 pentru formația gazdă. CSM Mediaș a fost echipa mai bună în ultimele zece minute de joc. Medieșenii au trecut la conducere pe tabela de marcaj și au reușit să mențină avantajul până la final, în ciuda eforturilor formației gazdă de a reveni. S-a încheiat 83-77 pentru gruparea de pe Târnava Mare. Milan Vulic a fost omul nr. 1 pentru CSM Mediaș. Acesta a reușit 28 puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive. Andrija Simovic a bifat un double-double cu 18 puncte, 10 recuperări și o pasă decisivă, iar Stefan Sajin a încheiat și el partida în double-double, cu 14 puncte, 12 recuperări și 4 pase decisive.
Eșec în Cupă
Marți seara, CSM Mediaș a întâlnit, tot în deplasare, CSO Voluntari. Partida a contat pentru manșa I din turul 2 al Cupei României. Baschetbaliștii lui Mihai Popa și Dan Popa au început bine jocul și au avut un avantaj de 8 puncte după primul sfert, scor 24-16. Gazdele au revenit până la pauza mare și au strâns scorul, astfel că medieșenii au avut avantaj de un singur punct la pauza mare. CSM Mediaș a marcat primul coș al reprizei secunde, dar au urmat apoi aproape patru minute în care nu a reușit să mai înscrie, în timp ce gazdele au marcat zece puncte. Ilfovenii au continuat să apese pedala de accelerație, iar diferența a crescut la 18 puncte cu un minut înainte de sfertul decisiv. Ultimele zece minute au fost echilibrate, fiecare dintre cele combatante reușind să marcheze câte 23 puncte. În final, cu 95-80, CSO Voluntari a făcut un pas important spre calificarea în turul 3 al Cupei României. Tripleta sârbă de la Mediaș a avut și de această dată o contribuție importantă. Milan Vulic a încheiat partida cu 26 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive, Stefan Sajin a avut 14 puncte și 2 recuperări, iar Andrija Simovic - 12 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive.