Un bărbat din localitatea Copșa Mare s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat la volan, deși consumase anterior o cantitate impresionantă de băuturi alcoolice.
La sfârșitul săptămânii trecute, acesta a fost oprit în trafic pe raza localității Copșa Mică de către polițiști. „Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a prezentat o concentrație de 0,90 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele șoferului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului“, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. (A.P.)