Consilierul județean Florin Neag a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, în condițiile în care a ocupat simultan din iunie 2017 și funcția de director general adjunct la societatea Meditur.
Într-un comunicat postat pe site-ul Agenției Naționale de Integritate se arată că Neag se află într-o stare de incompatibilitate, în condițiile în care începând cu data de 10 iunie 2017, exercită simultan funcția de consilier județean și pe cea de director general adjunct în cadrul unei societăți comerciale, având ca acționar unic Consiliul Local Mediaș, în cadrul căreia a realizat venituri în valoare de 90.039 lei. Conform ANI, acesta a încălcat dispozițiile a două articole din Legea numărul 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. În replică, liberalul medieșean a anunțat că va contesta decizia ANI. (A.P.)