Două persoane au ajuns, duminica trecută, la Spitalul Municipal Mediaș, în urma unui accident de circulație.
Acesta s-a produs pe Șoseaua Sibiului, în apropiere de intersecția cu strada Gării, fiind implicate trei autoturisme. Vinovată de producerea acestuia a fost o femeie în vârstă de 47 ani, din Boian, care a nu a păstrat o distanță de siguranță în mers. Aceasta a fost rănită, la fel ca și un pasager din mașina pe care o conducea, un băiat în vârstă de 13 ani. Ambii au fost transportați la Compartimentul de Primiri Urgențe, în vederea acordării de îngrijiri medicale. (A.P.)