marți, 13 august 2019

Publicat la 8/13/2019 05:43:00 p.m. de Anonim

Mediaș Bike Marathon 2019, tot mai aproape de start!



Aflat deja la cea de-a treia ediție, Mediaș Bike Marathon este o competiție de ciclism cross country (MTB) care are ca scop promovarea vieții active, mai aproape de natură.


Publicul țintă este format atât din bicicliști amatori, cât și profesioniști. Concursul se desfășoară de-a lungul a trei trasee de  25, 40, respectiv 75 de kilometri, care parcurg mai multe localități din regiunea Târnavelor. Organizatorii Mediaș Bike Marathon sunt Primăria Mediaș, Asociația de Turism și Ecologie Dianthus, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Colinele Transilvaniei dar și al comunității locale de cicliști.
Primele două ediții s-au bucurat de o participare numeroasă – în total, aproape 700 de persoane din întreaga țară, iar organizatorii se așteaptă ca numărul concurenților și susținătorilor de anul acesta să fie chiar mai numeros, având în vedere reacțiile pozitive atât ale competitorilor din edițiile anterioare, cât și ale participanților indirecți (familii, prieteni, susținători). 

Trasee pentru toate gusturile

Ediția din 2019 a MBM are trei trasee diferite (25, 40, respectiv 75 kilometri). Traseul scurt, de 25 de kilometri, este adresat începătorilor, iar celelalte două trasee sunt recomandate celor care au mai urcat pe podiumuri la concursuri de peste 30 de kilometri. De asemenea, persoanelor care nu au mai fost la concursuri de ciclism li se recomandă înscrierea la traseul de 25 de kilometri.
Toate cele trei trasee sunt de dificultate medie-grea, în funcție de pregătirea fiecărui participant. În condiții de vreme bună, atunci când nu plouă, iar pământul este uscat,  și atunci când concurenții au o condiție fizică bună, cele trei trasee propuse în cadrul Mediaș Bike Marathon pot fi parcurse în proporție de 98% pe bicicletă. Traseele au fost gândite să ofere un parcurs cât mai plăcut și fluent de MTB, ajungând în puncte de belvedere și care să pună în valoare Colinele Transilvaniei. Urcările nu au fost gândite pentru a îngreuna traseul, ci pentru a oferi participanților poteci deosebite și peisaje de neuitat, pentru ca aceștia să se poată bucura atât de plăcerea pedalatului, cât și de incredibila natură.
Traseul parcurge atât zone special amenajate din rețeaua Colinelor Transilvaniei, cât și dealuri cu iarbă, drumuri forestiere, ulițe din vechile sate-cetăți fortificate - Richiș, Biertan, Copșa Mare.

Autoritățile locale sprijină Mediaș Bike Marathon

Competiția MBM s-a bucurat încă de la început de sprijinul deplin al autorităților locale, deoarece manifestarea încurajează o viață sănătoasă, cu accent pe dezvoltarea prin intermediul sportului, dar și promovarea regiunii turistice în cadrul căreia se desfășoară MBM. „Atât în calitate de primar, cât și de susținător al sportului, în general, sunt bucuros să remarc succesul pe care îl are la nivel local și chiar național competiția Mediaș Bike Marathon. Este necesar să punem accent pe practicarea sportului, iar în cazul de față observ că ciclismul este un domeniu care are numeroși adepți în rândul populației de toate vârstele. Totodată, această competiție aduce un plus de valoare și recunoaștere zonei turistice în care se desfășoară concursul, iar mulți dintre participanți s-au întors ulterior, în calitate de turiști, pentru a descoperi ținuturile noastre.
Apreciez mobilizarea întregii comunități locale, a voluntarilor, pentru implicarea în organizarea acestui eveniment.
Le urez mult succes tuturor participanților de anul acesta, pe care îi așteptăm să ne fie alături și la edițiile ulterioare ale Mediaș Bike Marathon, dar și la alte manifestări pregătite de municipalitate“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Înscrieri

Ca și la edițiile precedente, înscrierile la Mediaș Bike Marathon au început deja din luna mai, continuând până inclusiv în data desfășurării concursului, 7 septembrie 2019. Toți cei interesați pot accesa pagina de internet http://marathonmedias.ro/inscriere-medias-bike-marathon-2019, unde pot completa formularul de înscriere și pot afla detalii referitoare la modalitățile de plată a taxei aferente.

Premii consistente în bani și produse sportive
 
La competiția Mediaș Bike Marathon, participarea și premierea se fac pe categorii de vârstă, feminin și masculin. Printre recomandările și condițiile speciale de participare, anunțate de către organizatori, se numără: vârsta minimă de înscriere 14 ani, participarea minorilor doar la traseele de 25 și 40 de kilometri (cu excepția celor legitimați la cluburi sportive și care practică ciclism de performanță, care se pot înscrie și la traseul de 75 de kilometri) și recomandarea ca sportivii legitimați la un club de ciclism să participe la categoria ELITE.
În ceea ce privește recompensarea câștigătorilor, la traseul de 25 de kilometri, premierea se va face în produse de la sponsori, pe următoarele categorii:
    14 – 18 ani, masculin și feminin
    19 – 29 ani, masculin și feminin
    30 – 39 ani, masculin și feminin
    40 – 49 ani, masculin și feminin
    > 50 ani, masculin și feminin
La traseul de 40 de kilometri al Mediaș Bike Marathon, premierea se face în bani, categoriile fiind identice cu cele de la traseul de 25 de kilometri, iar participanții la traseul de 75 de kilometri vor fi de asemenea recompensați cu premii în bani, categoriile fiind:
    Open Feminin
    19-29 ani, masculin
    30-39 ani, masculin
    40-49 ani, masculin
    >50 ani, masculin
    ELITE masculin
De asemenea, după nominalizarea câștigătorilor, vor fi acordate și premii în produse de la sponsorii evenimentului, sub formă de tombolă.

Kids Race, dedicată copiilor

Deoarece interesul pentru practicarea ciclismului este foarte ridicat, și nu numai în rândul adulților, organizatorii au decis ca și cei mai mici să aibă secțiunea lor de concurs -  Kids Race. Spre deosebire de secțiunea pentru adulți, înscrierea copiilor se face în mod gratuit, în limita unui număr de 120 de participanți, în preziua și în ziua concursului (6, respectiv 7 septembrie), pe strada J. Honterus. Toți copiii participanți la Kids Race vor fi recompensați cu medalii de finisher, iar premierea va consta în echipamente sportive, pe categorii de vârstă, feminin și masculin, astfel:
    5-6 ani  un traseu de aproximativ 300 de metri pe strada Honterus
    7-9 ani un traseu de aproximativ 500 de metri pe strada Honterus
    10-13 ani un traseu de aproximativ 800 de metri pe strada Honterus



„A 3-a ediție a competiției de MBT Medias Bike Marathon se apropie cu pași repezi. Echipa Medias Bike Marathon vă așteaptă la linia de start atât ca și participant, cât și ca susținător, în data de 7 septembrie. Cu siguranță unul dintre cele trei trasee de 25, 40 respectiv 75 km vor fi pe placul și pentru pregătirea fizică a fiecăruia.
Și în acest an ne adresăm celor mici, prin competiția Kids Race, care se va  desfășura în zona de start/finish de pe strada Honterus.
Am pregătit tricouri tehnice de calitate pentru participanți, premii consistente în bani, multe premii atractive în produse sportive și multe alte surprize. Zona de start/finish va fi animată prin diverse standuri, muzică, zone de relaxare și bineînțeles un gulash delicios pentru participanți.
Pregătirile fiind pe ultima sută de metri, așteptăm cu drag cât mai mulți voluntari,” ne-a declarat viceprimarul municipiului Mediaș, Christine Thellmann.
Toate detaliile legate de trasee, înscrieri, regulament  și contactele necesare cu echipa Medias Bike Marathon le găsiți pe pagina oficială www.marathonmedias.ro, dar și pe pagina de Facebook Medias Bike Marathon.
    Trimite prin e-mail